Coloana urcă trepte spre cerul milenar,
Din vatra gorjenească, pe-al vremii vechi hotar,
E rugă dăltuită în nod de dor și har,
Un stâlp ce stă de veghe pe-al neamului altar.

Romb după romb, lumina se naște în rotiri,
Din duh vechi de Gorj, din mii de amintiri,
E zbor fără moarte, din lutul spre zenit,
Un imn de veșnicie, în piatră dăltuit.

Cioplește, Meșter, tainic, în lutul ce rodește,
Iar piatra cea tăcută în taine se trezește.
Să urce din tăcere o sfântă glăsuire,
Iar forma să adune o veșnică pornire.

Din mâna ta trudită, o poartă s-a deschis
Spre-o lume mai curată, ca-n cel mai tainic vis.
Coloana e chemarea pe care ceru-a scris,
Lăsând pe bolta lumii un semn de necuprins.