Jiul curge lin prin lume, tot mai tainic și rotund,
Adunând în el genunea, dintr-un suflet de afund,
Trece râul de Hobița, prin pământul său de vis,
Purtând tot ce geniul dacic, în piatră vie a scris.

E sevă-n orice mugur și e spirit viu în apă,
Din veacul de lumină, matca lumii se adapă,
Clipocește-n țara-n care, dintr-un trunchi s-a ridicat,
Un Sărut ce păcii lumii, veșnicia i-a marcat.

Ai dus, meștere, cu tine, acest murmur drag de râu,
Ținând taina infinită, strâns legată de-al tău brâu,
Ai împărtășit cu lumea, tot ce Jiul a șoptit,
Căutând prin daltă chipul, celui mai curat zenit.