Lia RUSE

O MARAMĂ DE TEI

O maramă de tei din căderi de rugini…
Vechi scrisori de iubire pe-o bancă de lemn!
Prin tăceri clipele-adună spuma din crini,
Ochii-nfloresc şi tresar la al crucii semn…
Vin lumini abătând alte vremuri prin gând,
Un băiat liniştit trece mâna prin păr,
Prinde timp sfâşiat dintr-un flaut cântând,
Din clipă, buzele-i muşcă ca dintr-un măr…
Soarele-n amiază visează săngerând
Şi pe banca ce stau eu alerg spre trecut…
Mă ninge arama!..Umbrele, tot, crescând,
Roata mea,-n scocul lumii, o-nvârtesc ştiut…
O legănare-nceată, un fandango-vânt,
Iar cade-n linişte bruma de rugină,
Parc-aş pluti,-n aer, departe de pământ
Într-o poezie cu iz de sulfină…
Mai lasă-mi o clipă de dulce plăcere,
Vreme, să beau un strop de nemurire, zău,
În imensa risipire de tăcere !
……………………………………………
O,.. simt pleoapele căzănd peste chipul tău