Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Ce faci astăzi?

 Ce faci astăzi?

  
Mă uit pe geam  şi nu te văd,
 îmi beau cafeaua …
 nu eşti în zare,
 pendula ticăie a sfârşit de an
 viaţa are o formă de sferă gotică.
 Ce face Irina?
 E fericită?

 

 Ce fac astăzi - mă întrebi, 
 strivind forma barocului târziu, 
 violoncelul de Prado, 
 sublimele sticle Murano, 
 când labirintul plin de rouă foşneşte nostalgic.
 Ca la o intrare, în oraşul plin de oglinzi, 
 cobori şi aduni norii,
 Pe fereastra gândului departe te uiţi,
 Tot mai departe
 treci de mine cu privirea...
 Zâmbesc, ştiu, inevitabil,
 te captivează atâtea forme suprarealiste,
 Spirala ce-ţi cutremură vitraliile visului
 - o Galatee în mii de contururi -
 Pendula ne ticăie din prima secundă,
 - Sparge-o de nu-i suporţi sunetul!
 Acum îţi citesc enigma dorinţei - “Spania” şi
 “Dream of Venus” -
 Ce-i fericirea, mă întrebi?
 Căutarea,  mereu căutarea
 spre ultimul tablou - “Coada de rândunică”...

 

Să zicem că sunt în trecere la Buenos Aires… Da, totul e posibil!

Să zicem că am cîteva clipe libere, intru, pentru o cafea dulce-amăruie, la Caffe Intim, în timpul unui tango. Mă priveşti, cu mintea mă pictezi. E soare şi culorile pastel străpung interiorul. Ai vrea să dansăm un tango teribil de pasionant, chiar dacă nu ştii să dansezi. Acum simţi şi vrei să dansăm, simţi nevoia unei tandreţi infinite … lumina se crispează-n jurul umbrelor noastre şi tremură

Mă inviţi la dans, ca o vioara de Cremona sub mâinile tale vibrez. Ameţitor, muzica îşi continuă ritmul, piruetele te duc narcotic în timp, într-un timp colorat, plin de miresme, de amintiri – străfulgerări de flashuri prin peliculele derulate.

Să zicem că neatent m-ai călcat pe picior, inexplicabil percepi pierderea unui timp unic… < între două respiraţii îţi apleci capul pe umărul meu > … fugar mă priveşti în ochii mei asiatici, adânci, în care te scufunzi şi uite – mă ridic pe vîrfuri şi-ncet îţi şoptesc:

 

 Singur aşteptând toamna, 
 că şi cum ai aştepta un vis de ceaţă, 
 o altă viaţă sau ce doreai, 
 Neîntrupându-se, 
 frunzele zboară spre alte gări… 
 Ca un tren alburiu 
 în care urci fără să ştii,
 aştepţi ochii ei 
 plutind de dincolo de timp…
Şi, iată, vezi copacii ce te-au îmbrăţişat odată cu ea,
 singuri şi galbeni, nocturni şi nebuni 
 cum era zâmbetul ei.
 Vei înţelege mai târziu, poate, mult prea târziu!

 

În ceaţa fumului am dispărut, muzica îşi continuă un alt ritm… regreţi atâtea, totul, dar mai ales viaţa ce  ţi-a devenit o povară albă, neagră, enormă.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5