CIOCÂRLIA, PURTĂTOARE DE CUVÂNT

Pe pânza albastră nesfârşită a cerului
Ciocârlia cântă frumuseţea amurgului,
Soarele în văzduhul fumuriu se strecoară
Şi încet într-o flacără se transformă.

Ciocârlia e purtătoare de cuvânt,
De sus, din înaltul cerului, o aud vorbind
Nu prin vorbe ci prin cântece răspunzând:
„Grâul s-a copt. Sătenii merg la seceriş cântând”

Eu stau cu poza mea în faţă şi-mi aud glasul
Care îmi spune pe unde am trecut cu pasul
Şi că viaţa într-o zi se va termina
Iar numele o vreme mi se va păstra.

Zi de zi numele prin sat va tot umbla,
Din pragul casei părinteşti va admira,
Copiii de la şcoală cu ghiozdanele venind
Şi cu toţii în cor numele meu şoptind.

Într-o zi întunecată nu voi mai ştii nimic,
Despre cei dragi pe care toată viaţa i-am iubit,
Căci într-un timp voi rămâne doar o amintire
De recunoscut numai dintr-o fotografie.