Salonul
Autor: Romulus Ungureanulnvitaţie la lectură
În sala șoaptelor curate
Am fost mereu prezent
Lângă nume apreciate
Eu, un simplu repetent
În sala șoaptelor curate
Ne-am adunat frecvent
Botez de cărți adevărate
Și autori cu mult talent
În sala șoaptelor curate
Cultura strigă la prezent
Discursuri multe elevate
Din romantismul influent
În sala șoaptelor curate
Și EMINESCU e prezent
Dă tonul vorbelor pictate
La rana limbii pansament
În sala șoaptelor curate
Statut să ai de delincvent
Asculți cuvinte cu carate
Și să nu furi a lor talent?
În sala șoaptelor curate
Chiar Editura ne-a strigat
Să vii pe treptele -nălțate
Literalmente, ai de câștigat
13-06-2022
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Romulus Ungureanu
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
