CLAUDIA OLARIU STROIE: Am debutat în anul 2011, la Sibiu, pe scena Festivalului-Concurs „Vară, Vară, Primăvară”, actualul Festival „Lucreția Ciobanu”. Îmi amintesc cu mare emoție că aceea a fost prima mea apariție pe o scenă, nu mă urcasem pe nicio scenă până atunci, acela fiind practic nu doar debutul meu în muzica populară, ci și primul contact cu scena și oamenii. Erau emoții foarte puternice, un amestec de bucurie și teamă, dar și o mare responsabilitate. Îmi amintesc că, atunci când am văzut sala plină de oameni, am fost copleșită și nu am putut să privesc spre public. Am cântat cu ochii închiși, din tot sufletul. Dar, în același timp, țin minte și susținerea celor din jur, aplauzele de la final și acel sentiment că muzica populară mă cheamă cu adevărat. A fost un moment care m-a format și care a rămas în sufletul meu pentru totdeauna.
I.V.: Moștenești talentul cântatului de la cineva din familia ta?
C.O.S.: Da, pot spune că moștenesc talentul și dragostea pentru muzică din familie. În mod special, de la mama mea, care are un glas extraordinar de frumos și cântă pentru noi și acum cu mult suflet. De asemenea, și tatăl meu a cochetat o perioadă cu muzica, a cântat la acordeon, dar pentru foarte puțin timp.
Am crescut practic într-un mediu în care muzica era prezentă în mod natural, în casa noastră, iar acest lucru m-a format. De acolo a pornit, de fapt și pasiunea mea pentru muzica populară. Nu a fost doar o alegere, ci desigur ceva ce am simțit că vine din interior, susținut și încurajat de familia mea, și nu neapărat ca o moștenire profesională, ci mai degrabă ca o educație a sufletului, dacă pot să spun așa.
I.V.: Care este zona etno-folclorică reprezentată prin repertoriul tău și prin costumul popular purtat în spectacole?
C.O.S.: Repertoriul meu și costumul popular pe care îl port reprezintă zona etno-folclorică a Mărginimii Sibiului, eu fiind de loc din Cisnădie, Sibiu. Încerc să duc mai departe cântecul autentic din această parte a țării, cu tot ceea ce înseamnă el: simplitate, sinceritate și mult suflet. Este un areal cu o tradiție aparte, iar cântecele pe care le interpretez încearcă să păstreze autenticitatea și emoția acestei zone. Pentru mine, costumul popular nu este doar o ținută de scenă, ci o adevărată identitate. Prin simplitatea lui, alb-negru, mi se pare că are o frumusețe deosebită, elegantă și profundă în același timp, care reflectă foarte bine caracterul zonei pe care o reprezint. Îl port cu respect și responsabilitate, pentru că fiecare ie și fiecare detaliu spune o poveste despre tradiție, despre oamenii de odinioară și despre valorile noastre. Iar repertoriul meu este ales tocmai pentru a păstra și a transmite mai departe specificul acestei zone folclorice.” Atât repertoriul, cât și costumul sunt o formă de identitate și de legătură cu rădăcinile mele.
I.V.: Ai vreun mentor și vreun model printre interpreții renumiți ai folclorului românesc?
C.O.S.: Da, am artiști pe care îi admir și pe care îi consider adevărate repere în folclorul românesc. Însă, un loc aparte în sufletul meu îl ocupă Doamna Munților, Lucreția Ciobanu, o artistă emblematică pentru folclorul romanesc și pentru zona noastră, pe care o admir profund pentru autenticitate, respectul față de tradiție, pentru repertoriul vast pe care l-a lăsat în urma sa, dar și pentru forța și felul în care a reușit să ducă mai departe cântecul specific acestei zone, cu atâta demnitate, profunzime și sensibilitate. Cred că fiecare artist își formează drumul inspirându-se din valorile lăsate de cei mari, dar încercând în același timp să își păstreze propria identitate și sensibilitate artistică.
I.V.: Enumeră câteva dintre premiile și diplomele câștigate la festivalurile și concursurile la care ai participat în decursul anilor.
C.O.S.: De-a lungul anilor, am avut bucuria să particip la numeroase festivaluri și concursuri de muzică populară, unde am fost răsplătită cu premii care mă onorează și mă motivează în continuare.
Printre acestea amintesc: Premiul pentru interpretare și ținută scenică la Festivalul Concurs Național “Maria Tănase” de la Craiova, 2015; Trofeul Festivalului Național „Tita Bărbulescu” din Topoloveni, 2015; Trofeul Festivalului Internațional „Cântecele Neamului” din Suceava, 2016; Trofeului Festivalului Național „Florile Oltului” din Avrig, județul Sibiu, 2019. De asemenea, am obținut Premiul pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Cindrelul Junii Sibiului la Festivalul Național „Vară, vară, primăvară”, Sibiu 2014, Premiul II la Festivalul Național „Iosif Sivu și Cosmin Golban” din Timișoara, 2015, Premiul II la Festivalul Național „Florile Ceahlăului” din Piatra-Neamț, 2013 și multe alte premii. Fiecare dintre aceste premii reprezintă pentru mine nu doar o recunoaștere, ci și o responsabilitate de a duce mai departe cu respect și dăruire muzica populară românească.”
I.V.: Ce proiecte ai pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?
C.O.S.: Pentru perioada următoare, pot spune că am mai multe piese deja înregistrate și pregătite, iar în zilele următoare urmează să dau drumul la două cântece noi. Unul dintre ele se numește „Lume, nu mă judeca”, o învârtită cu un mesaj puternic, iar celălalt este un cântec de suflet, pe care l-am intitulat „Cântecul omului bun”. Pentru ambele piese am realizat și videoclipuri, pentru că îmi doresc să ajungă la oameni într-o formă cât mai frumoasă și completă, care să transmită emoția lor adevărată.
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania