Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Cluj-Napoca. Vernisajul expoziției de pictură Ovidiu Ignat 

Sub egida Primăriei Cluj-Napoca
Vernisajul expoziției de pictură Ovidiu Ignat

                      De aproape un an și jumătate Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin, și în organizarea Biroul de Învăţământ, cultură, culte, sport şi societate, a luat inițiativa să organizeze, sub genericul “Idei transilvane“, expoziții cu lucrări ale pictorilor clujeni în spațiul generos oferit de “Casino “ Centru de Cultură Urbană din Parcul Central “Simion Bărnuțiu “, palat eclectic de inspirație vieneză. Această clădire este, de la o vreme, anfitrionul evenimentelor culturale și artistice ale “orașului-comoară “.

            După mai multe expoziții de pictură, organizate în ultima perioadă de un an și jumătate, mult apreciate de publicul iubitor de culoare, poezie și muzică clasică, în data de 9 iulie, a.c.la orele 18 a avut loc vernisjul lucrărilor de pictură semnate de pictorul Ovidiu Ignat.

            Vernisajul a fost deschis de scriitorul Ionuț Țene care a prezentat pe anfitrionul expoziției, pictorul Ovidiu Ignat, pe cei care au vorbit despre lucrările expuse: scriitorul Dan Marius Drăgan, prof.univ.dr.Negoiță Lăptoiu și pe soliștii de la Opera Vox.

            Programul a început cu lucrări semnate de compozitorul Tiberiu Brediceanu, interpretate de tenorul Constantin Nica, soprana Raluca Persa, basul Ion Stancu și Ioan Vrăsmaș, iar tenorul Filip Ion Sandu a interpretat lucrarea “Stele-n cer “ de Nicolae Bretan.Artiștii au fost acompaniați la pian de Lelia Serafinceanu.

            În continuare Ionuț Țene a dat cuvântul scriitorului Dan Marius Drăgan care, printre altele, a subliniat acuratețea culorilor și expresivitatea peisajelor satului transilvan.

            Profesorul dr.Negoiță Lăptoiu, cunoscut critic de artă, cetățean de onoare a municipiului Cluj-Napoca, în expozeul acestuia a subliniat că la pictur lui Ovidiu Ignat se observă cadența ritmică a unei pensulații propulsată de freamătul unor intense descătușări. În încheirea cuvântării sale acesta a apreciat efortul constant al Deprtamentului de Cultură din cadrul Primăriei clujene de a promova public valori spiritual autentice și prin intermediul elegantei galerii de artă din incinta Centrului de Cultură Urbană”Casino “.

            La invitația lui Ionuț Țene a mai vorbit criticul de artă Sabin Rusu.

 În încheiere, pictorul expozant a mulțumit celor prezenți.

 

 

                                                                              



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania