Eu mai am de mers trei metri prin viață
Și încă două rădăcini de pus,
Când pasărea timpului se schimbă la față
Înălțând altarul vieții, trudind
Când untdelemnul din candelă se rupe
Și noi murim, de câte ori murim
Sărutăm și pământul îmbălsămat cu stele.
Eu port noroc, că nu am nici poartă
La care să bată musafirii nepoftiți,
De mâine am să strig să mă aducă acasă
Acolo, în coliba timpului, după nori, putredă de timp.
Mâine vreau să fur mărul lui Adam din gură,
Vreau să-l vând la piață pentru înmulțire,
Cei păcătoși, și au bani, să iasă în față
Și să trăiască în matca timpului de post,
Înălțând altar întreg peste cuvinte
Cât lacrima iubirii mai are rost.
Noi iubim și i-ar murim
Așteptând glasul de clopot să ne curgă tămâieri.