REVISTA INTERNAȚIONALĂ STARPRESS
COMUNICAT DE PRESĂ
REVISTA INTERNAȚIONALĂ STARPRESS PREGĂTEȘTE VOLUMUL PATRU AL ANTOLOGIEI SCRIITORILOR ROMNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, EDIȚIE BILINGVĂ, ROMÂNĂ-ITALIANĂ
Au început înscrierile pentru Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, STARPRESS 2014”, editie bilingvă, română – italiană.
Revista internațională STARPRESS (româno-canado – americană, cu, corespondenți în întreaga lume) informează scriitorii de origine română de pretutindeni că au început înscrierile pentru realizarea celei de-a patra antologii a scriitorilor români contemporani din întreaga lume „Starpress 2014”. Aceasta va cuprinde două secțiuni: poezie și proză. Lucrările vor fi publicate simultan, în limbile română și italiană.
Menționăm că am scos de sub tipar:
-ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, „STARPRESS 2013″ – ediție bilinvă, română-germană),
– ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, „STARPRESS 2012″, ediție bilingvă, română-franceză,
-ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, „STARPRESS 2011″ – ediție bilinvă, română-engleză).
Volumele s-au bucurat de un real succes și au fost primite cu interes de cititori. Au avut loc lansări în Germania, Franța, România, USA, Canada, Grecia, Israel, Spania, Anglia, Australia,Republica Moldova, Brazilia.
Pentru detalii, contactați-ne pe adresele de e-mail: star_ligya@yahoo.com; sun_andrada@yahoo.com; free3ymher@yahoo.ca
Prioritate în paginile ANTOLOGIEI STARPRESS 2014 vor avea câștigătorii și participanții la Concursul Internațional de Poezieși Proză Pentru Românii din Întreaga Lume STARPRESS, edițiile 2008, 2010 și 2012, colaboratorii revistei, cei care au fost publicați de STARPRESS și cei care sunt recomandați. Nu excludem pe cei talentați, care, dintr-un motiv sau altul nu au apărut în paginile noastre.
Ne rezervăm însă dreptul de a nu publica scriitori controversați, de a nu publica lipsa talentului și pe cei care trimit intenția lor prea târziu, după primirea materialelor într-o anumită perioadă care se va anunța în curând.
Totodată anunțăm că dat fiind numărul de pagini deja stabilite și un număr de scriitori fix, cei care se vor înscrie prea târziu, nu vor putea fi incluși în Antologie, chiar dacă au făcut parte din primele ediții. (Pentru cei care nu sunt colaboratorii noștri se va face o selecție)
Atât pentru poezie cât și pentru proză se vor aloca, câte 4 pagini A4, două în limba italiană, două în română/începând cu un scurt CV, poză și versuri/fragmente proză.
Fiecare autor va primi câte trei exemplare. Vom dona câte un exemplar ambasadelor străine în România, bibliotecilor românești din diaspora, centrelor culturale, asociațiilor etc. Totul va fi „imortalizat” și prezentat în revista STARPRESS (http://www.valcea-turism.ro) și partenerii media din diaspora și România, ziare, posturi de radio și TV, reviste, agenții internaționale de presă, colaboratori cunoscuți deja de domniile voastre.
Astfel, proiectele culturale ale Revistei Internaționale STARPRESS dintre România și alte state ale lumii vor fi realizate direct și nu prin Ministerul Culturii, valorile țărilor respective… din punct de vedere cultural – artistic vor putea fi mai bine cunoscute la noi… ca și cele românești în țările lor! Deja avem câteva parteneriate pe tapet, inclusiv China și Japonia (pe lângă cele din USA, Canada, Israel, Australia, Republica Moldova, Italia, Spania, Belgia, Franța, Anglia, Cipru, Belarus, Germania, India, Grecia). (Avem în vedere inclusiv realizarea unor școli de vară – tabere de creație, spectacole etc.)
Vom dona Antologia și unor ambasade române din străinătate, centrelor culturale, ziarelor, posturilor de radio și tv. din țară și întreaga lume cu, care avem colaborare dar și cu cele cu, care neavând colaborare, o vom realiza cu acest prilej (avem în vedere și centre culturale ale anumitor țări, nu doar cele ale României în țările respective).
Proiectele sunt realizabile, în acest scop, avându-se în vedere ca fiecare participant – poet/prozator (care are talent) și dorește să facă parte din ANTOLOGIA STARPRESS va contribui cu suma de 80 de euro pentru realizarea cărții, editare, tipărire, distribuție.
Condiții de participare:
1. Atât pentru poezie cât și pentru proză se vor aloca câte 4 pagini, două in limba italiană, două în limba română, începând cu un scurt CV și o fotografie a autorului.
2.Se primesc materiale culese pe calculator, corp litera 10 cu diacritice, font Times New Roman, spațiere între rânduri de 1 (vă vom anunța din timp detaliile tehnice, pe adresele care vor fi menționate printr-un comunicat de presă), o fotografie în format jpg. și un scurt CV.
Materialele și CV-ul vor fi trimise în limba română și italiană, până la data de 1 octombrie 2013. (pentru cei care nu au traducător, recomandăm firma de traduceri cu, care colaborăm).
3 Scriitorii vor achita suma de 80 euro (sau contravaloarea acestora în RON) pe adresa sau în contul Revistei STARPRESS), în perioada 1 iulie 2013 – 15 decembrie 2013, contribuția putându-se achita și în rate.
4. Fiecare scriitor va primi câte 3 exemplare, gratuit.
5. Fiecare scriitor va putea avea propriul sponsor pentru paginile sale, nominalizat în paginile respective (nume, activitate, site).
Așteptăm înscrierile și pe adresele star_ligya@yahoo.com, sun_andrada@yahoo.com, free3ymher@yahoo.ca sau la telefon: + 40 0723 371626 ; + 40 0723 371626 .
Ligya DIACONESCU Director general Revista Internațională STARPRESS http://www.valcea-turism.roDrept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania