Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Constantin Niţu, prof. univ.dr., general în rezervă, membru al Cenaclului la distanţă, despre o carte a consăteanului său Florin Dobre, „Confesiunile unui ofițer superior de contrainformații militare”

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Constantin Niţu, prof. univ.dr., general în rezervă, membru al Cenaclului la distanţă, despre o carte a consăteanului său Florin Dobre, ofiţer superior şi dânsul, declarat terorist la evenimentele din Decembrie 89: „Confesiunile unui ofițer superior de contrainformații militare”

Primit pentru publicare: 23 Febr.2020
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 24 Febr. 2020
© Ion N. OPREA© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

 

I

               Nu de mult timp s-a aniversat sau s-a comemorat împlinirea a trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, numite de unii „revoluție”, de alții „îngrămădeala din decembrie”, dar toții fiind de acord că a fost totul pus la cale de cele două mari puteri la întâlnirea de la Malta dintre George Bush și Gorbaciov.
             Este clar că a fost o mișcare populară, dar cine a inițiat-o a rămas în umbră.
Implicarea unor servicii de informații străine a fost dovedită. Pe fondul mișcării populare a avut loc și o lovitură de stat, dovezi existând că a fost finanțată de Soros (https://invictuswebmedia.com/2020/01/28/dovada-ca-soros-a-inantatlovitura-de-stat-din-decembrie-1989/).
           S-a dorit un război fratricid între componentele sistemului național de apărare, în principal între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, ba prin neghiobia unora de a da armă „pe buletin”, am văzut ce s-a întâmplat.Că și la poarta marii noastre unități de pe fostul bulevard 1 Mai din București, la Direcția Topografică Militară, s-a prezentat actorul Ernest Maftei cu 7 oameni care primiseră automate Kalașnikov nu se știe de unde și ne cereau muniție! Dar am „parlamentat” cu ei, i-am lămurit că noi, ingineri și tehnicieni, cercetători și specialiști, apărăm hărțile țării și alte documente carto-fotogrammetrice, oamenii și aparatura cu care facem aceste produse. Iar în marea noastră unitate, Direcția Topografică Militară, nu s-a tras niciun cartuș!

             Treceau camioane cu manifestanți pe lângă unitate spre televiziune să o apere și unii tineri ofițeri cu elan revoluționar ar fi vrut să meargă și ei să apere TVR, dar i-am lămurit că noi avem alte sarcini, doar să ne apărăm unitatea. Ba într-o coloană de manifestanți, o fătucă a strigat „Aici lucrează tata!” Și toată coloana a repetat strigătul, apoi lozinca „Armata e cu noi!” Asta după ce ascultasem îndemnul lui Caramitru către Dinescu, „Mircea, fă-te că lucrezi!” Și copii cuminți, am pus în practică îndemnul și ne tot făcem că lucrăm…

               Am fost direct implicat, ca militar, intrând în unitate pe 17 decembrie 1989,la primirea indicativului „Radu cel Frumos” pentru alarma de luptă, mergând acasă pentru câte o noapte tocmai după revelion. Așadar am trait evenimentele din interiorul sistemului militar. Din desfășurarea evenimentelor, am concluzionat și eu că primele componente care trebuiau să dispară erau contrainformațiile civile și militare! Dar una e să dai jos o dictatură care devenea din ce în ce mai odioasă și alta e să distrugi o țară. Ori la noi s-a trecut pragul spre a doua parte.

            Prin mijloace întâmplătoare, de la Sabina L. mi-a căzut în mână o carte „Confesiunile unui ofițer superior de contrainformații militare”, scrisă de un fost ofițer contrainformator la Școala Militară de Ofițeri de Artilerie și Topogeodezie din Sibiu, maiorul Florin Dobre, tatăl Sabinei.

         Și aveam multe în comun cu autorul – în epoci diferite, tot în Sibiu am urmat și eu școala ca artilerist, el ca infanterist, am avut lectori sau comandanți de care autorul amintește în carte (Sibianu, Nazarie, Crăciun), el a urmat cursurile Academiei Militare de comandă, eu pe cele inginerești cu mulți ani în urmă. În plus suntem din aceeași comună Stâlpeni, din sate diferite, el cu un deceniu mai mic ca mine. Îi cunoșteam părinții, români obișnuiți care își câștigau cu sudoare pâinea. Despre comună am mai scris (vezi „Dor de acasă”).

           Și dintre colegii care mă cunosc unii se vor întreba „ce l-a apucat pe profesor să scrie de un contrainformator?” Da, scriu, deoarece mi-e concitadin, ofițer al armatei române, tată, soț și om. Și nu l-aș vinde nici străinilor, nici dușmanilor din interior. Că am avut și eu colegi și prieteni, militari care au lucrat în serviciul de contrainformații militare care și-au făcut datoria (Fecioru și Buruiană colegi de școală militară, Niță și Nae, consăteni și alții). Iar Nae Constantin, din paza familiei dictatorului, a murit tocmai în săptămâna când a fugit Pacepa, la Spitalul nr. 9, când eu eram deja în Hamburg, iar părinților din Stâlpeni nu li s-a dat voie să desigileze coșciugul.Nimeni nu l-a văzut mort. Am scris eu de el în altă parte, când l-a văzut altcineva peste ani (vezi „Viața, așa cumți-e dată”).

                                                            II
          Și am purces la lectura cărții și la îndelungi meditații despre „adevăr” și „credință”, evocate des de autor. Chinurile prin care a trecut Florin, uitat de unii colegi, sunt de neimaginat. Florin tezaurizează realitatea evenimentelor din decembrie 1989 și din prima jumătate a anului 1990. Familiarizat cu unitățile în care și-a desfășurat activitatea profesională, în calitate de ofițer cu munca de contrainformații, el mută evenimentele în paginile sale de carte, le dă o nouă viață prin descrierile succinte, surprinzătoare, atractive și de mare sensibilitate sufletească. Dar este și o trecere în revistă a relațiilor interpersonale din acea armată pe care Ceaușecu încerca să o folosească și în alte scopuri decât pentru ce era pregătită (citiți în carte). Confesiuni…

          Autorul nu face altceva decât să descrie cum a fost declarat în decembrie 1989 „terorist” chiar de către colegii săi, arestat, umilit, condamnat cu ajutorul martorilor mincinoși, mutat din arest la pușcărie, declarat nevinovat și eliberat, dar nepus în drepturile care i se cuveneau, nici măcar de președintele Iliescu, căruia îi trimisese un memoriu. Și ca să vedeți cine era „dușmanul poporului”, pentru care nimeni nu a ridicat niciun deget de ajutor, îi dăm câteva date personale: absolvent de liceu militar, de școală militară de ofițeri de infanterie, de academie militară, ofițer de carieră, tată a trei copii care nu-l fac de râs, ortodox convins, cu un prieten comun, paracliserul „nea” Costică Nabără (avea o fiică Lili, căreia i-am făcut curte; stați liniștiți, că știe ardeleanca Viorica).

          În cuvinte simple, dar cu un impact emoțional puternic, printr-o exprimare simplă și convingătoare, autorul conturează personaje-păpuși, care până mai ieri îi furnizau” informații, care se integrează perfect în lumea acestui secol al țării, postcomunist, globalist, al distrugerii a tot ce e românesc, al vânzării și al urii.

Spune ceea ce trebuie spus, fără înflorituri și decorații, într-un stil franc, autentic și armonios încadrat în periplul său memorialistic militar. Titlul cărții emană trăirile și stările de spirit proprii împrumutate din lumea „veșniciei de tip muscelean” din Rădești.

           Colegii care l-au trădat sunt oameni vii, cu psihologii aparte, unii cu conturi pe facebook, nepăstrători de tradiții și obiceiuri militare de comportare, care nu ar trebui lăsate să piară, inclusiv față de un eventual inamic care trebuie respectat, căruia trebuie să i se respecte drepturile de om. Legislația și psihologia comportării în astfel de situații nu au făcut și nu fac nici acum obiectul studiilor militare. Dreptul militar nu prea făcea obiectul de studiu al militarilor. Nici cu un inamic căzut prizonier nu te comporți așa cum s-au comportat unii „colegi”. Unitatea de grup dispare…

           Autorul reușește să ne amintească memoria cu aceste valori, ne întoarce în spațiu și timp pentru a le face nemuritoare. Un anumit aer aduce aminte de alți „eroi” și memorialiști ai evenimentelor din anii 1989-1990, prefațatorul cărții descriind precis cele întâmplate. Acțiunea descrisă se desfășoară în unitățile militare, în tribunale, pe stradă, în arestul miliției județene Sibiu sau în penitenciare, unele de tristă amintire, în lumina și înțelepciunea unor oameni simpli, cărora le acordă un privilegiu aparte, dar și în preajma unor infractori de drept comun înrăiți.

             Momentele descrise ,,clișee ” sau ,,videoclipuri” în cuvinte, sunt ipostaze ale vieții controversate de atunci, în care realul se îmbină armonios cu gândurile sale, firescul cu banalul, fără umor, că nu-și avea rostul, dar cu ironia și sarcasmul vieții, și toate se încheie fără tâlc, având un profund caracter deregrete în care se simte formația sa militară solidă.

              Omul ăsta nu era un „trădător” al neamului, ci unul din apărătorii săi. Comparați-l cu Pacepa, generalul mumie care și-a vândut colegii, nu pe Ceaușescu, americanilor în 1978, cel care dacă pleca înainte cu o săptămână nu mi s-ar mai fi aprobat să urmez studii de specializare la Hamburg. De unde oare a izvorât ura foștilor colegi, unii din ei foști colegi și cu mine, față de un concitadin de-al meu care nu a făcut altceva decât să-și apere țara? Da, țara de atunci, cu legile ei, stat de drept.

              Personajele descrise, despărțite de zidurile arestului sau închisorii, sunt acuzați și acuzatori, unii prea pătimași, care nici acum, după atâta timp, nu-și recunosc greșelile, nu repară nedreptatea. Cu ce e mai vinovat colegul nostru, reabilitat de justiție, comparativ cu distrugătorii economiei naționale, îndemnați de Petrică Roman, ăla pentru care femeile nu vroiau kent, cafea,valută, dar care a lansat distrugerea cu calificativul pentru unitățile economice, că n-ar fi fost altceva decât „mormane de fiare vechi”?

            Și toți am tăcut, i-am aclamat, i-am votat! Cine îi dă înapoi colegului Dobre anii pieduți, cine îi șterge din memoria fiicei sale ce i-a spus învățătoarea în clasa a doua în Pitești, unde se mutase familia din Sibiu, în fața tuturor copiilor clasei, că tatăl său e un terorist? Ce speranță de viață să dea această învățătoare în mintea unei copile de 9 ani? Dar în mnintea colegilor ei? Ne mai facem oare bine? Nu cumva degringolada în învățământ a început în acel an 1990 când copiii își blamau părinții?

          Că dacă ceva nu ne convenea și reproșam oarece cuiva, auzeam replica „Ce,bă, mai suntem pe vremea lui Ceaușescu? Comunistule!” Ba din Suedia un român „bine remunerat” a venit cu altă lozincă, marcă „auto” înregistrată chiar și acceptată de un vremelnic președinte care pas cu pas a învățat în armată la Craiova doar să-și coasă nasturi la cămașă. Și deveni omul „commandant suprem”!

       Confundăm uneori buna creștere, normalul, cu preceptele comuniste și ceaușismul. E ca atunci când se striga „PD-L ciuma portocalie!” sau ca acum, când se strigă „PSD, ciuma roșie!”. Oare când vom deveni normali? Că unul cică așa ar vrea țara, ba a câștigat și alegerile cu lozinca! Iar de la militari, actuali toți, fără cei duși, în activitate, în rezervă sau în retragere, mă așteptam la altceva. Că altfel se duce dracului toată onoarea nației ăsteia la urcarea ei sus pe soclu contribuind multe generații, Școala Ardeleană în mod deosebit!

         Că altfel au apărut fenomene noi, noțiuni noi, la care nu ne-am gândit, care nu au nimic cu ceaușismul comunismul, pedelismul penețecedismul, cederismul, pesedismul penelismul, userismul, pontarismul, băsismul. Și ce buni ar fi fost ofițerii ăia huliți de informații militare! Că ăștia de acum…..

         Mă gândesc la interlopi, taxă de protecție, vile nesimțite, fose ale vilelor din zone noi, spargeri de bancomate, export de dame de consumație, cazul Caracal, spargeri de case, înșelătorii oficiale și neoficiale, inflație galopantă în anii post decembriști, bani depuși prin Singapore, bani depuși în firme fantomă „off-shore”, adică viață globalistă!

        Așadar, ce părere au colegii care au acuzat și au compărut ca martori împotriva unui „terorist”? Peisajul uman al cărții este divers, este contradictoriu, din sfera vieții militare și de justiție, cu oamenii și îndeletnicirile lor: militarul informator, militarul „turnat”, contra informatorul, judecătorul, avocatul din oficiu, procurorul, martorul mincinos, gardianul, pe care Florin le împletește cu o fină analiză psihologică, iar faptele și întâmplările relatate nu sunt doar simple consemnări, ci adevărate acuzații ale unui om hăituit, pentru câteva luni terorist, deci deținut politic, pe care nu avea cine să îl apere. Alți colegi ai săi au fost apărați! El era unul normal, ca noi! Limbajul folosit de personajele sale reale este direct, fără figuri de stil, că nu e cazul, dar care dă culoare și expresivitate discursului narativ. Limbajul muscelean iese imediat la iveală.

          Și dacă citiți cartea, veți vedea relațiile dintre militari înainte de 1989. învoiri pe bază de cadouri, și după, rolul inițialelor PCR, ca partid, dar și ca pile cunoștințe-relații. Veți observa cu atenție cum se lucra în compartimentul de contrainformații militare, relațiile comandanți-activiști de partid contrainformatori.

           Și în final trage omul concluzii, completate de realitatea imediată, dovedind că a intuit bine când s-a gândit la viitor. Viitorul țării….

             http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/confesiunile-unui-ofi-er-superior-decontrainforma- ii-militare Pentru conformitate, Pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iaşi



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.594 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Virgil Ciuca spune:

    DIN PACATE IN DECEMBRIE 1989 FOSTII SI ACTUALI GENERALI DE ARMATA SI SECURITATE AU TRECUT IN SLUJBA DUSMANILOR ROMANIEI SI AU TRADAT TARA, POPORUL SI COMANDANTUL SUPREM!

    O TARA FARA SERVICIi DE INFORMATII SI CONTRAINFORMATII LOAIALE SI BINE PREGATITE NU POATE SUPRAVIETUI IN VREMURI IN CARE „MARILE PUTORI” FOSTE SI ACTUALE TARI COLONIALISTE, VINOVATE DE SCLAVE, JAFURI, RAZBOAIE SI CRIME IMPOTRIVA UMANITATII PENTRU CARE NU AU FOST INCA JUDECATE SI CONDAMNATE-DECI NU AU PLATIT INCA – CONDUC LUMEA SPRE GLOBALISM, NOUA FORMA DE SCLAVIE SI COLONIALISM!

    DATORITA GENERALILOR TRADATORI DE TARA SI NEAM ROMANIA A FOST SARACITA, DEZARMATA, DISTRUSA ECONOMIC SI MORAL, SI TRANSFORMATA INTR-O COLONIE PREGATITA PENTRU DEZMEMBRARE CA STAT IAR POPORUL ROMAN CONDAMNAT SA DISPARA CA NEAM! …SI TOCMAI ACESTI GENERALI TRADATORI CER PENSII SPECIALE SI ONORURI!

    ARMATA SI SECURITATEA AU DUS ROMANIA SPRE DEZASTRU SI NEFIRESC-ALTA CALE NU EXISTA- TOT ELE AU OBLIGATIA SACRA SA-AI MAI DIMINUEZE DIN PACATE „SALVAND TARA”! PRIN
    INSTAURAREA DICTATURII MILITARE SI ROEXIT, PASII HOTARATORI CARE TREBUIE SA FIE SUSTINUTI DE INTREGUL POPOR ROMAN CHIAR SI CU ARMA IN MANA!

    NU TARA SI POPORUL SE SUBORDONEAZA UNOR DOCTRINE SOCIAL-POLITICE SI NICI CHIAR „DIVINITATILOR” INVENTATE CI ELE DOCTRINELE SI DIVINITATILE TREBUIE SA FIE SUBORDONATE_ NECONDITIONAT STATULUI SI NEAMULUI!

    Virgil Ciuca
    Bucuresti
    24 februarie 2020I

  2. Vă mulțumesc, stimate coleg Oprea! Respect.
    Pentru edomnul Virgil Ciuca: nu toți generalii și ofițerii. Vedeți că generalul Gușe a fost omorât pentru poziția lui antisovietică. Generalul Chelaru și-a dat demisia din funcția de șef al Statului Major al Apărării. Vî invit să citiți „Călătorii geodezice militare – militari de operetă” – http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/c-l-torii-geodezice-militare-militari-de-operet

    Constantin Nițu
    București

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5