Cristina Maxim BÎGU: aproape

Cristina Maxim BÎGU

aproape

mă strânge braţul lunii

la sânul ei celest

îmi mângâie privirea albă

cu palma ei desprinsă dintr-un vechi

verset.

eu văd departe solul creponat
acoperit de blocuri de cuvinte
se răsucesc sub el reptile colorate
ca să târască taine şi ochiul meu cuminte.

coboară soarele la fruntea mea
mi-o tulbură şi-apoi mi-o adânceşte
iar eu cuprind cu poala mea
făptura lui înaltă şi celestă:

rotund e pasul meu în dans
uşor găseşte drumul linear
eu l-am găsit într-un balans
al strofelor cu sonorul glaciar.