Revista Luceafărul

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 - 2144 (formatul tipărit)
Formatul tipărit apare, la Botoşani, în fiecare lună. Citeşte mai mult...

Articole scrise de Cristina Maxim Bîgu

Cristina Maxim BÎGU: ora

Cristina Maxim BÎGU . . . . ora tu m-ai răpit în ora asta cenuşie nu te revăd păşind în galaxie eşti totuşi stea cu gene alăptate de vocea nopţii răsfirată-n şoapte. eşti totuşi trup din fructele de toamnă te răzvrăteşti în ele ca mustul într-o cupă…. nu mai înşeli cu dansul dintre stele când glasul pământesc ne mai astupă buzele-n distih. tu ne răpeşti în...

Cezar VIZINIUCK. „Eu în culori incerte” (recenzie)

Primit pentru publicare: 2 sept. 2017 Recenzie Autor: Cristina Maxim BÎGU, redactor al Rev Luceafărul Publicat: 03 sept. 2017 Editor: Ion ISTRATE Cezar VIZINIUCK „Eu în culori incerte” Această incertitudine a culorilor de care ne vorbeşte titlul, anunţă limbajul culorilor sub care se manifestă un suflet 0menesc. Frumuseţea interioară însoţeşte versurile...

Cristina Maxim BÎGU: aproape

Cristina Maxim BÎGU aproape mă strânge braţul lunii la sânul ei celest îmi mângâie privirea albă cu palma ei desprinsă dintr-un vechi verset. eu văd departe solul creponat acoperit de blocuri de cuvinte se răsucesc sub el reptile colorate ca să târască taine şi ochiul meu cuminte. coboară soarele la fruntea mea mi-o tulbură şi-apoi mi-o adânceşte iar...

Cristina Maxim BÎGU: te vedeam în culoare

Cristina Maxim BÎGU . . te vedeam în culoare te vedeam în culoare acum zidești în umbra mea un punct cenușiu alergai după un timp încătușat sub sprânceana bătrână a orașului se revăd între oameni stropi de luceferi se nasc Zile mari

Natura copilăriei mele

Cristina Maxim BÎGU Natura copilăriei mele Liniștea ascundea întreg peisajul. Se țineau de mână amândouă asemenea unor copile dintr-un secol trecut. Când ridicam privirea, credeam că toată simfonia de culori de pe bluza mea se scaldă în domnia de pensule pe cer. Violetul țipa, roșul ademenea, albastrul era solemn, portocaliul îmbină la bucurie, rozul pipăia...

Cristina Maxim BÂGU: demult

Cristina Maxim BîGU demult când nu mai văd nici umbră de amiază, plâng ochi sub coasta unei zile seci. cu buza mea eu rotunjesc secretul unor lumini cu slove și muzici intrinseci. stau rezemat de creasta unei zile încheiate. cât e de-naltă și cât e de sonoră! mai văd și-acuma sprânceana unei nopți regale. cât de stăpân ea este și cât de coloră! m-agăț de brațul...

Cristina Maxim BÎGU: adorm sub geana ta,natură

Cristina Maxim BÎGU. . . . adorm sub geana ta, natură adorm sub geana ta, natură adorm și mă visez la mal, la malul unei nopți cu lună când sorb din pumnul ei real- iubirea. mă-ntind pe patul luminiței ce a țâșnit printre zăvoarele nocturne. respir să îmi refac obrazul străpuns de briciul vorbei și-al minciunii. nu e de-ajuns când îmi vorbești de lună, nu e de-ajuns...

Cristina Maxim BÎGU: nopțile se-adună coerent

Cristina Maxim BÎGU . . . . . . nopțile se-adună coerent nopțile se-adună coerent sub un clar de lună inerent pe creasta unui munte clădit dintr-o minciună- materie de oameni. stau toate laolaltă și își vorbesc decent de cerul lor,s-apună la poala vârfului înălțător și inocent. s-adună nopțile sub lună, se reculeg și se îmbină într-un album de sunete-n surdină înălțătoare...

Cristina Maxim BÎGU: ascuns

Cristina Maxim BÎGU ascuns am strâns în palma mea o rugă, o sorb subtil, imaginez sub geana mea curată o hârtie ce-o poartă vântul până la cer. plutesc cu ea pe vântul ce-i mareic în toamna mea secretă, dansez naiv și-mi prind pe mâneci mirosul versului ce-adulmec. și prind aripi în vântul meu celest să zbor înalt, să rup ușor acest zbor. plutesc pe...

Cristina Maxim BÎGU: Chitară cu buze de seară

Cristina Maxim Bîgu . . . . Chitară cu buze de seară Chitară cu buze de seară Îmi cânți privirile de vară. M-adormi și m-adulmeci. Nopții mele curate pui mâneci de fructe,de flori parfumate. Chitară cu gene sonore, Mă cânți pe strofe colore. Mă furi dintr-o carte cu versuri, Mă pierzi -înțeles prin înțelesuri cu frunze și spini însoriți. Chitară cu limbă de fructe de...

Cristina Maxim BÎGU: piatră savantă

Cristina Maxim BÎGU . . . . piatră savantă piatră savantă, apeși pe fruntea mea secretul buzelor preacoapte. șoptești peste ureche o noapte ne-ncetată. și-acuma spune toată povestea unei stepe de simțiri. îmi amintești de mare. mă cucerești în nori să mă transpui în soare ca să lucesc în zori. secundă-ntruchipată pe versul sterp din ochi, stârpești făptura toată și...

Cristina MAXIM BÎGU: I think you

. . . . . I think you I think you are my deep mind of this year,or moon,or kind of Sky. I thought you were my perfect pair of Moon and Sun that took my hair on that day’s sholders. I thought you were my sunny mind in that momet or day or year behind us.

Cristina MAXIM BÎGU: Je t’aime beaucoup

Cristina MAXIM BÎGU Je t’aime beaucoup et vive dans ton oeil, Je te respire et t’ai compris Comme une odeur qui a des oreils Qu beuvent et la musique et ses souris. . Je t’ai voulu dans mon temps perdu Et t’ai compris et je te respire. . Je t’ai perdu en temps et t’atteint. Tu voir ma vie et mes mains et mon souris. Botoșani, 13 aug.2017

Cristina MAXIM BÎGU: zâmbetul tău-gheară de leoaică

Cristina MAXIM BÎGU . . . . zâmbetul tău-gheară de leoaică zâmbetul tău-gheară de leoaică – îmi râzi lumina mea și pierzi în nările întunericului tău orice dimineață palma îți e deșartă de mulțumiri aprinse-n soba ta acum cerșești doar rămășițele iubirii de semeni și nimic nu mai poți promite

Cristina MAXIM BÎGU: m-ai regăsit pe mine

Cristina Maxim Bîgu . .. .. .. . . . m-ai regăsit pe mine m-ai regăsit pe mine la malul unui vers scorburos. m-ai ridicat până la soare să miros cuvântul său înflorit. m-ai așezat în pragul ploii să cresc sub pleoapa ei bogată. m-ai adormit în întunericul florilor îmbobocite în asfințit. mi-ai înlănțuit genele într-o pânză de păianjen veninos, mort. mi-ai pus...

Cristina Maxim Bîgu: Ecoul

te-ai prefăcut în umbră muribundă pe-o foaie pală ruptă dintr-o carte. ai dat uitării și ultima secundă din anotimp trecut cu tresăriri deșarte. îi este vălul mult prea des ca să mă vezi din nou; refuzi să crezi în mine, mai ales de frică să nu lansezi din nou ecou.

Cristina Bîgu Maxim: marea mea albastră

mi-e mare marea mea albastră mi-e mare marea mea albastră ai vrea ca să-ți îneci în ea speranța ta-i trecută și frumoasă cât a trăit în piept și-n fruntea ta îmi e departe totuși mareea vorbitoare diverse limbi pe buzele ei frământate îți mai aduc aminte și-acum de toate… iubirile din verile trecute-n doi îți este încă singuratică și marea dintre țărmurile...

Cristina Maxim Bîgu: speranțele făpturii

Cristina Maxim Bîgu mi-apleacă creștetul pe ape natura verde, mirositoare. mă ceartă broaștele și poate mi-adună clipele irositoare; preavorbitoare ape trecătoare ca timpul vechi cu repetatele întoarceri și slobozite sunete cuceritoare în obositele timpane din prefaceri… e o natură pură trupul meu naiv iar sufletul mi-e aer în nările pădurii, în...

Cristina MAXIM BÎGU: umbra versului

umbra versului m-ai împletit în versuri umbră fără minte! te cert fără cuvinte și-acum nu te ascult! m-ai împletit în versuri, mă cânți pe note sumbre iar eu te-adun în carte: făptură fără umbre. m-ai împletit și-n tine să nu mai pot irupe prin strofele senine. acum mă reîntorc. la tine. m-ai împletit pe masă: șiraguri de mărgele. făceai atunci cu mine- să mă...

Interviu cu Steliana Băltuță, etnograf autentic

Primit pentru publicare: 28 iun. 2017 Autor: Cristina MAXIM BÎGU, redactor – Rev. Luceafărul Publicat: 29 iun. 2017 Editor: Ion ISTRATE Interviu cu Steliana Băltuță, etnograf autentic – Ce ne puteți spune despre satisfacțiile din cariera dumneavoastră? –În primul rând trebuie să precizez că am început cariera la catedră în anul 1975,continuând...

mă fură ochiul

mă fură ochiul tău cuminte. mi-e înger mâna ta domoală și simt cum crescîn umbra ta fierbinte. mă prind în aer fără tine tu, om obscur, rămâi în minte, te chem în palma mea fierbinte rămâi aici, e lumea ta! e mare universul meu minuscul din ochiul tău întunecat de-atâta timp de gene mari și parcă-s nalte-n larg crepuscul. nu mă cunoști în nopțile de vară, descoperi...

pe peronul gării îngenuncheau priviri

Cristina MAXIM BÎGU te-am revăzut pe tine în fumul de țigară, păreai un tren pe șine în stația din gară. păreai fotografie la geamul unui tren, de muzică stafie pusă în versuri de versuri de catren. păreai c-ademenești priviri și chiar simțiri se pare-doar vrăjești să poată fi iubiri. păreai că mă privești în treacăt, peste șine, păreai...

amic, necunoscutul

Cristina MAXIM BÎGU . . . . scot cartea de sub pernă, sărut lumina lunii. apoi trimit semnale spre noaptea rece-a lunii. îmi e amic necunoscutul cules de printre stele ce-mi luminau trecutul. iar azi șoptesc cu ele… aleg din coșul plin cu fructe rotundul roșu,fin ce-mi pare să-mi sărute tabloul din perete.

ți-ai hrănit poemul

Cristina MAXIM BÎGU tu ți-ai hrănit poemul cu fructele de mare și mi-ai trimis blestemul lumesc urât pe care îl ține doar totemul. m-am ademenit cu tine, m-am ademenit cu timpul sever ce m-a făcut pe mine versului nerimat de la sfârșitul caietului cu rime.

Cristina MAXIM BÎGU: Sindrofie

se plimbă versurile-n cărți, dansează fără ritm în galerie și se prefac că nimeni nu le știe. se împletesc și se învârt în dans pe raftul meu din camera pustie doar pașii lor pot însufleți fără suspans fereastra!

Mi-e dor de rima orașului vechi

Cristina MAXIM BÎGU Mi-e dor de rima orașului vechi mi-e dor să cânte iar vioara prin versul nou cu veche rimă, să geamă sunete-n surdină cum păsările-n curte vara. mi-e dor să cânte iarăși apa sub poduri rupte de furtună și să-mpletească o cunună ca stelele-n adâncuri noaptea. mi-e dor de mâna ta, Natură, să pipăi febra frunții mele, s-alungi durerea gândurilor...

mi-e liniștea o șină de tramvai

Cristina MAXIM BÎGU mi-e liniștea o șină de tramvai mi-e liniștea în mine o șină de tramvai; falsez într-o chemare de munte-ncremenită, tu cucerești fantome sub soarele acvestru, apoi te ascunzi în dune de aspirații. încătușezi speranțe în rădăcini de albe culori din orizonturi furate și-nghețate sub pixul negru de pe carte. mi-e sufletul în mine un strop de rouă...

ÎN OMAGIU, MIHAI EMINESCU! Cristina MAXIM BÎGU: noaptea ta

Cristina MAXIM BÎGU noaptea ta așez și-acuma pe harpa pleoapei tale boabe de rouă ce rup coardele vechi le-așez ușor și le stropesc cu vers ca să renască iar în pragul nopții tale acopăr geamul cu versul din refrenul depărtat să nu pătrundă ochiul lunii în patul răsfățat de cântecul de frunze de iarnă dintr-o carte cu vechile coperte rupte de gheare înghețate ...

Cristina Maxim Bîgu: mi-ai spus

Cristina MAXIM BÎGU mi-ai spus mi-ai spus că într-o oră fumurie te-ai rezemat de timpul meu dispus în rânduri mici pe foaie timpurie sub un creion purtat de ochiul meu străpuns de-adâncul nopții și de glasul său. îmi e de-ajuns că haina mea pustie respiră greu și des pe corpul meu interior. nu am văzut amiaza de-ntuneric șivocea ei cuminte de pe coperta volumului...

șopteam în culoare

Cristina MAXIM BÎGU șopteam în culoare șopteam în culoare, respiram printr-un cântec în noaptea pe care o răsare poema cu pântec. prindeam ușor în mână o pânză de păianjen ce alinta sub lună un cântec fără sprijin. ce șubredă-ncânntare și rară ,inodoră! îmi cânți din felinare durata ce-o adoră Noaptea. Cristina Bîgu Maxim

Cristina MAXIM BÎGU: passe’

Cristina MAXIM BÎGU. . . . . passe’ zorile curg – seară. genele au miros de zâmbet, nările strâng armonios culorile vieții. ochii toți sorb parfumuri inodore – șarpe de culori – irosește somnul tău. arbori de liniște cresc sub fruntea nopții. apleacă peste umărul tău umbra unui timp Present.

Noapte fugară

Cristina MAXIM BÎGU . . . . Noapte fugară, de ce m-ai prins de mână? lasă-mi uitarea, ia-mă cu tine! du-mi ochii spre stele, vreau să lucesc și eu măcar în timpul tău. Sărută-mi obrajii,adâncește-mi privirea, înșeală-mi auzul, ademenește-mi simțirea, să fiu pentru tine parfumul sonor. Noapte înaltă, adună culorile toate strânge-le lacom în versul acesta. pune culoare...

Cristina MAXIM BÂGU: Copile

Cristina MAXIM BÂGU Copile Copil bălai cu părul creț, Cu ochii mari de înger Tu ești cadoul meu de preț, Ai răscumpărat deplângeri. Cu chipul tău,tu ai spăla Obraji-mi plini de lacrimi Când viața mea s-a înclinat În valul plin de lacrimi.

Te așteptam să vii

Cristina MAXIM Te așteptam să vii Te așteptam să vii,iubite Te așteptam ca-ntr-un refren Cu șoapte dulci să verși știute Versuri dintr-un vechi refren. Și n-ai venit de nu știu unde, Dar te aștept ca orișicum Să te anunți cu mari cuvinte Cum știu că poți dar nu știu cum. Frumoase umbre iveau pereții Modestei case ce-o locuiesc În așteptarea unei...

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Revista LUCEAFĂRUL

Sponsorii ediției

LUCEAFĂRUL de seară

Legături

Articole scrise de Cristina Maxim Bîgu