Cristina Maxim BÎGU: ora

Cristina Maxim BÎGU

ora

tu m-ai răpit

în ora asta cenuşie

nu te revăd

păşind în galaxie

eşti totuşi stea

cu gene alăptate

de vocea nopţii

răsfirată-n şoapte.

eşti totuşi trup

din fructele de toamnă

te răzvrăteşti în ele

ca mustul într-o cupă….

nu mai înşeli cu dansul dintre stele

când glasul pământesc ne mai astupă

buzele-n distih.

tu ne răpeşti în fiecare zi

ne-adulmeci ochiul la o masă

pe care-o aşterni în ore cu versete

să ne devină podoabă la ureche.