Galeria de artă DANA din Iași prezintă expoziția „Fragmentarium”, un proiect ce cuprinde lucrări de pictură, desen și fotografie semnate de artistul vizual Dacian ANDONI, prof.univ.dr. la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Curatorii proiectului sunt Smaranda Bostan și criticul de artă Doina Emilia Mândru, care la deschidere au rostit alocuțiuni hermeneutice, alături de colecționarul Ioan Bizău din Cluj-Napoca, poetul și profesorul Adrian Alui Gheorghe din Piatra Neamț și Cristian N. Ungureanu, prorector al UNAGE Iași. Expoziția este insoțită și de un elegant catalog, cu un concept grafic realizat de curatoarea Smaranda Bostan.
Dacian Andoni s-a născut în 1962 la Arad și a studiat la Academia de Artă „George Enescu” din Iași, secția pictură, promoția 1993, la clasa profesorului Adrian Podoleanu. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În prezent este profesor universitar la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest din Timișoara.
”În actuala colecție de pictură, Dacian Andoni explorează potențialul simbolic și expresiv al unor subiecte și reprezentări vizuale complexe și armonice, adevărate centre de pozitivitate în țesătura arhetipală ancestrală a lumii, cu atenția focalizată pe condiția și vocația demiurgică a ființei umane, prin intermediul transfigurării alchimice a unor practici și elemente specifice construcției de case în spațiul traditional românesc și universal. Acestei categorii de imagini i se adaugă transfigurări ale unor fragmente de peisaj sau explorari ”angelice”, perspective din Înalt asupra anatomiilor unor localități sau a unui covor de frunze uscate, toate acestea receptate de artist cu ochiul inimii și transpuse în viziuni picturale, grafice sau fotografice de o rafinată poeticitate și rigoare metafizică, creații ce au calitatea de a primi și emite energie, prin intermediul stimulilor vizuali multipli prin care artistul își generează puterea transpunerii propriilor concepte și simboluri fondatoare în reprezentări cosmogonice și poetice, în egală și inspirată măsură. Imaginile lui Dacian Andoni vibrează pe ritmul ciclic și alternant al atracției lumii și civilizației noastre către Cer și apoi către Pământ, întru împlinirea tulburatorului și nesfârșitului fapt al Existenței.” – Prof.univ.dr. Cristian Ungureanu, Prorector al Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași.
(…) În micul univers închis între ziduri, hortus conclusus cultivat de pictor, ochiul care cuprinde lesne întregul contemplă, caută, compară, alege, descoperă motivul, apoi îl transpune ca fragment într-un oarecare mediu, desen, fotografie, pictură în ulei. Privirea urcă apoi spre petecul de cer pe care se preumblă norii, luminând cele două ateliere, cel interior, altul ce urmează a fi amenajat, cu ferestrele spre gradină și acela perpetuu, deschis soarelui, norilor, orașului care abia se ghicește dincolo de zidul ascuns de vegetație.(…) – Doina Mândru, critic de artă.
Expoziția deschisă pe 15 noiembrie, se mai poate vizita până pe 9 decembrie 2022.
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto – Galeria DANA
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania