DALII CU UNDE DE PARFUM

Teodor EPURE

DALII CU UNDE DE PARFUM

      Scăldate în apa lină
de o stea de noapte
blândă şi senină
daliile n-au nicio vină
că locuiesc
într-un colţ de grădină.
Fiinţa toamnei
chipul le-a împrumutat,
în aer le-a ridicat
ca pe un vârtej de rouă
să ne placă nouă,
iar cu unde de parfum
fac plecăciuni de iubire
acum ,
către toţi trecătorii
de pe drum.
Seara ,înainte de culcare,
beau câte o duşcă
de soare
noaptea,
stau pe grota ferestrelor
şi fură visele nevestelor.
Şfichiuite de suflarea vântului,
ţin de horă gardului
la fel ca alb-blândele
tufe de soc ,
au un mare noroc,
că vestesc întoarcerea dorului
şi trăiesc numai
pentru sărbătoarea drumului,
iar când iarna soseşte,
bruma morţii le pândeşte.