Oamenii s-ar desfăta cu propriile vieţi dacă ar renunța la credințele lor. Atunci când adevărul nu se sprijină pe cunoaștere ci pe convingeri intuitive, apar gânduri nesănătoase, credințe limitative, care nu fac decât să dăuneze comportamentului și acțiunilor omului, evoluției personale, echilibrului și calității vieții, în general.

Îmi place mie mult o vorbă veche care zice așa:  „Omul este atât cât înțelege”.
Te consideri un om fericit? Ai dreptate.
Te consideri un om nefericit? Ai dreptate.
Noi suntem așa cum ne auto-percepem. La fel, noi suntem așa cum îi percepem pe cei din jur, ce apreciem și criticăm la oameni este exact ce suntem noi.

Citesc (și mă minunez) pe social media că sunt unii foarte indignați și nemulțumiți de Untold, Nerostitul, că festivalul e „lucrătura diavolului” și „calea pierzaniei”. Credincioși. Cu orice preț.

Oare ăștia care-și dau cu părerea și „traduc” (interpretează), găsesc tot felul de metafore și semnificații ascunse pentru orice, oricum, oricând, care critică, învinovățesc, țipă ș.a. n-or fi tot ăia care  defilează cu emblema „oameni frumoși”?!
La oameni prețuiesc bunătatea. Atât. Restul e gălăgie.

Later edit:
Am avut un vis ciudat astă-noapte. M-am trezit cu gânduri încâlcite. E bine că sunt în vacanță. Și că nu cred în vise. E cer senin și-mi place să scriu.