Dialog intre Tudor Petcu si Vlad Herman

2. M-au impresionat foarte mult minunile care s-au petrecut în închisorile comuniste, minuni care m-au întârit foarte mult în credinţă şi m-au făcut să mă apropii, mai ales la început, de cei supranumiţi Sfinţii Închisorilor. Ca puncte de referinţă pentru mine ar fi acea minunea din ziua Sfinţilor Trei Ierarhi de la Periprava, povestită de Părintele Justin Pârvu, când deţinuţii (la îndemnul Părintelui Ilie Lăcătuşu) care au intrat în apă nu s-au îmbolnăvit, deşi afară era ger, ba mai mult un soare cald i-a încălzit apoi. Ar mai fi minunea de care a avut parte Valeriu Gafencu, când Maica Domnului i s-a arătat de Crăciun, dar şi momentele cu Părintele Arsenie Boca, care a făcut ca lacătele de la uşile celulei să se deschidă. Acestea mi le amintesc acum, dar desigur că mai există multe alte cazuri în care credinţa, rugăciunea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu au făcut ca planurile diavoleşti să fie răsturnate. O altă minune, pe care o consider poate cea mai mare, este faptul că închisorile au „scos” o mulţime de sfinţi, care acum se roagă pentru noi şi de ale căror sfinte moaşte ne putem bucura astăzi.

3. Pentru mine, Părintele Justin Pârvu este un adevărat reper de viaţă, mai ales în vremurile antihristice pe care le trăim. Un Sfânt, un Erou, un Român, pe care nu-l pot caracteriza în prea multe cuvinte, căci este mult prea uriaş ca eu să pot face asta. Cert este doar că am rămas săraci odată cu plecarea sa la Domnul, dar în acelaşi timp ne-am îmbogăţit cu un Sfânt şi un mijlocitor la Tronul Ceresc. Sfântul Părinte Justin a fost, poate, una dintre ultimele trâmbiţe prin care Domnul ne-a avertizat cu privire la vremurile pe care le trăim, în special prin implementarea tehnologiei antihristice cu cipuri în documentele personale. Acelaşi Părinte a pus punctul pe i, de atâtea ori, şi în privinţa ecumenismului hidos, care încearcă să-şi extindă tentaculele peste cât mai multe suflete. Părintele Justin a făcut multe minuni atât în timpul vieţii pământeşti, cât şi după ieşirea din trup (vindecări trupeşti şi sufleteşti). La una dintre ele am fost şi eu martor. S-a întâmplat pe 27 iulie 2014, când mă aflam la mormântul său. La un moment, din cele două fotografii cu dânsul care erau amplasate pe crucea de la mormânt a început să izvorască mir, lucru care m-a impresionat şi care nu poate fi uitat vreodată.

4. Cu siguranţă că minunile care s-au petrecut în inchisori au fost şi sunt o mare binecuvântare pentru poporul român, care astăzi, la fel ca şi ieri, este războit de diverse forţe oculte care încearcă să-l îndepărteze de Dumnezeu şi Biserică prin diverse metode sălbatice. Prin aceste minuni, Domnul şi-a arătat marea milostivire şi dragoste pe care o are faţă de oile Sale, încredinţându-ne – atunci şi azi – că este alături de noi, în ciuda tuturor greutăţilor.

5. Cartea „Întoarcerea la Hristos” este o adevărată minune, mai ales şi prin prisma modului cum ea a ajuns să fie publicată. Se ştie că nenumăratele pagini scrise de Ioan Ianolide au fost ascunse în diverse locuri de ochii Securităţii, astfel că apariţia ei este cu adevărat o mare binecuvântare. Un document cutremurător, care arată, într-o anumită măsură, ororile, dar şi sfinţenia care a existat în temniţele comuniste. Sfinţenie la care au ajuns mulţi dintre cei pomeniţi de Ioan Ianolide, un caz aparte fiind Sfântul Valeriu Gafencu, despre care există multe detalii în paginile cărţii. Vom găsi în ea nenumărate minuni, care n-au cum să nu încălzească inima celor care le vor citi. O astfel de carte ar trebui studiată în şcoli şi nu numai, dar totul rămâne doar o utopie în epoca noastră. Recomand cu multă căldură lecturarea ei, considerând această carte un dar al Sfinţilor Închisorilor pentru noi. Pot să mai recomand din această categorie cărţile „Imn pentru crucea purtată – Virgil Maxim”, „Mărturisitorii din închisorile comuniste”, „Din temniţe spre sinaxare”, „Sfântul Închisorilor”, „Sfinţii Închisorilor – Stâlpi ai Ortodoxiei si Neamului Românesc”, „Octavian Anastasescu – Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor”.