ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 28 Ian. 2018
Autor: Ionel Novac
Publicat: 29 Ian. 2018
Procesare și adaptare: Dorin RODU
Editor: Ion ISTRATE
Chiar dacă, în scurta și tragica sa existență, drumurile lui Mihai Eminescu prin Moldova de dincolo de Prut au fost destul de puține (sunt cunoscute cele efectuate cu trenul de la Iași spre Limanul Kuialnik, în august-septembrie 1885 și, respectiv, iulie 1886, pentru a-și trata ”boalele la picioare”, când acesta a trecut prin Chișinău și Bender, până la Odessa), astăzi nu există localitate basarabeană în care Poetul Național să nu fie omagiat așa cum se cuvine.
O fericită întâmplare a făcut ca 15 ianuarie, anul acesta, să mă „prindă” la Cahul, străvechea Șcheia, așa cum apare aceasta într-un suret de la 2 iulie 1502 al domnitorului Ștefan cel Mare, în prezent „capitală” a Moldovei de Sud. Începând din 2011, în România și 2013, în R. Moldova, ziua de 15 ianuarie este sărbătorită nu numai ca zi de naștere a celui „mai mare poet care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”, dar și ca Zi a Culturii Naționale, marcată printr-o serie de manifestări culturale avându-l în centrul atenției pe Luceafărul poeziei românești.
Dacă în seara zilei precedente am fost martorul unui emoționant spectacol, „Veronica Micle – Eminescu, dragoste eternă”, jucat pe scena Teatrului Muzical-Dramatic „B. P. Hașdeu” de talentata și îndrăgita actriță bucureșteană Claudia Motea, urmat de un înălțător moment de muzică și poezie pe versuri de și despre Eminescu, susținut de cantautorul Mircea Zgherea din Chișinău, ceea ce urma să văd a doua zi la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a întrecut toate așteptările.
Întreaga zi a fost dedicată sărbătoririi Poetului Național! Toți cei peste 1000 de elevi din clasele I-XII au fost implicați în activități diverse, care au marcat 168 de ani de la nașterea patronului lor spiritual și celebrarea Zilei Culturii Naționale. Astfel, au fost organizate multiple activități, la nivel de clase, precum: prezentarea vieții și activității lui Mihai Eminescu, ateliere de creație, proiecții video, recitaluri de poezie, concursuri privind viața și creația „Luceafărului”, minișezători, expoziții de desene inspirate din opera eminesciană, mese rotunde, concursuri sportive ș.a. Itinerariul prin aproape toate sălile de clasă, unde i-am urmărit cu profundă admirație, emoție și bucurie pe toți elevii implicați, ne-a fost facilitat de către doamna director Ala Gaidar, cea care, din toamna anului 2000, conduce destinele acestei prestigioase instituții de învățământ cahulene.
La finalul manifestării, elevii liceului au oferit un emoționant spectacol artistic literar-muzical, „Al meu nume o să-l poarte secolii din gură-n gură„, care a inclus recitări de poezie din creația eminesciană, cântece, balet, scurte scenete inspirate din opera Poetului ș.a.. Acesta s-a încheiat, în aplauzile îndelungate ale spectatorilor (invitați, profesori, părinți, elevi), cu compoziția „Eminescu” a regretaților Doina și Ion Aldea-Teodorovici, pe versurile, de asemenea, regretatului Grigore Vieru, cântec magistral interpretat de doi elevi ai liceului.
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a fost inaugurat la 15 octombrie 1989, sub denumirea de „Școala medie moldovenească de cultură generală nr. 6 din Cahul”, destinele sale fiind conduse până în prezent de patru directori: Constantin Chiciuc (1989-1990), Nicolae Diacoglo (1990-1998), Vitalie Bejenaru (1998-2000) și Ala Gaidar (din octombrie 2000).
Anul inaugurării școlii (1989) fiind declarat de UNESCO drept „Anul Eminescu”, a fost firească opțiunea cadrelor didactice și a elevilor de a-l avea drept patron spiritual pe Marele Poet. Ca urmare, Școala medie nr. 6 a fost prima instituție de învățământ din oraș care a insistat să i se confere numele unei personalități, numele acordat acesteia fiind reconfirmat printr-o decizie a executivului orășenesc din 20 decembrie 1995. Astăzi, în afara Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, la Cahul mai funcționează Colegiul „Iulia Hașdeu” și liceele teoretice „Ion Creangă”, „Dimitrie Cantemir”, „Ioan Vodă”, „Serghei Rahmaninov” și „Piotr Rumeanțev”.
Dar liceul nu ar fi fost întreg dacă nu ar avea măcar un bust Eminescu! Așa că, hotărârea fiind luată, toți banii primiți în urma participării elevilor la recoltarea culturilor târzii din toamna anului 1990 (în jur de 3000 de ruble), la care s-a adăugat un suport financiar din partea Secției Învățământ a Raionului Cahul, au fost trimiși Fondului de Arte Plastice de la Chișinău pentru realizarea bustului. Odată realizat, acesta a fost adus la Cahul și amplasat în holul de la intrarea în liceu, de unde veghează și astăzi la buna desfășurare a procesului de educație din instituția de învățământ cahuleană. Festivitatea de dezvelire a bustului a avut loc la 15 ianuarie 1990, de ziua aniversării nașterii lui Mihai Eminescu, la finalul unui impresionant spectacol literar-muzical, ”Colind pentru Eminescu”, de o largă vibrație patriotică.
În afara liceului care poartă numele Luceafărului poeziei românești, memoria acestuia este marcată la Cahul și printr-o stradă situată în apropierea centrului orașului, căreia i-a fost atribuit numele Poetului. Din păcate, lipsește un bust al lui Mihai Eminescu, lucrare avută în atenție de autoritățile locale, mai ales după dezvelirea bustului lui Grigore Vieru (2014), monument care constituie primul pas în realizarea „Aleii personalităților„. Este vorba despre un proiect care prevede realizarea și amplasarea busturilor unor oameni valoroși născuți la Cahul sau ale căror destine sunt legate de „capitala sudică”.
Dar până la dezvelirea unui bust al lui Mihai Eminescu, cahulenii, cu mic, cu mare, se adună la fiecare 15 ianuarie și depun buchete de flori la bustul regretatului Grigore Vieru, poetul care se considera a fi „o lacrimă a lui Eminescu”. Și speră că, în scurtă vreme, vor putea să facă același lucru și la bustul nemuritorului Poet…
Bibliografie:
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
…Sincere aprecieri, felicitari!