Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Iarnă la Vatra Dornei

    Iarnă la Vatra Dornei


    Fulg după fulg , cerul  coboară

    Cu munţi de zăpadă pe munţii de stâncă –

    Şi ninge şi ninge , încă şi încă

    Şi trenul abia intră în gară .


    Şi drumul e greu şi mersul e greu ,

    Tot urci şi tot urci şi cerul te-atinge

    Cu blândă zăpadă şi ninge şi ninge ,

    Coloane de fluturi ce zboară mereu .

     

    De sus , Vatra Dornei e basm cu ninsoare –

    Cetina grea , oraşul şi munţii

    Dau pace în suflet şi linişte frunţii

    Şi tihna râvnită de fiecare .


    Şi parcă renaşti şi ai sănătate  –

    Privirea aduce în suflet lumină  –

    Din munţii altar , puterea divină

    Măsură ne dă în tot şi în toate .


    Şi drum şi cărare dau mersului rost –

    Mă simt trup şi suflet legată de munte

    Şi spun orişicui ar vrea să asculte

    Am fost iar la munte , la munte am fost .

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5