Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Imn de rugă pentru înduplecat norii

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

POEM

 

 

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
infrăţită cu ploaia de glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania