Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

In Est cu Crocobauri. Dănilă Florentina se simte tristă

Primit pentru publicare: 18 Sept. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, Botoșani
Publicat: 19 Sept.  2020
© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

In Est cu Crocobauri

Cu bune, cu mai mai puțin bune, se încheie prima săptămână de școală… Într-o clasă « verde », iată cum a fost. Am găsit textul, mi-a plăcut, am cerut permisiunea autoarei lui să-l folosesc și, cum mi-a creat o anume stare, aș vrea s-o împart cu voi :

Dănilă Florentina se simte tristă

CLASA PREGĂTITOARE

,,Doamna, avem voie să vă îmbrăţişăm?„

Primul gând care îmi vine în minte este să blestem tot arborele genealogic al Covidului! Să-ţi spună un ghemuţ de copil această întrebare şi tu să fii nevoită să spui ,,Nu acum!” ,,Dar când, doamna, când ieşim afară?” ,,Nu, nici acolo nu se poate. Crocobaurul ne pândeşte.” Şi ochişorii mici şi zglobii coboară cuminţi în jos, resemnându-se. Îţi vine să-l iei în braţe, să-l strângi la piept, să-l săruţi pe frunte şi să-i spui : ,,Putem să ne îmbrăţişăm când vrei tu!”. Dar nu poţi s-o faci pentru că eşti conştient că el se chinuie aproape 4 ore cu măscuţa ca să te protejeze mai mult pe tine, pentru că tu- adultul- poţi ceda mai repede.

A fost cel mai greu început de an şcolar. Nu pentru că ne-am ieşit din mână după atâta stat acasă, nu pentru că am făcut saltul în gol de la o clasă a patra minunată la o clasă pregătitoare simpatică, nu pentru că trebuie să vorbeşti mult şi mai tare , de te doare gâtul, nu pentru că te trezeşti la sfârşitul programului şi-ţi dai seama că nu ai apucat să bei o gură de cafea, o gură de apă şi nici nu ai fost la baie!

Cel mai greu suport imaginea copilaşilor din faţa mea, cărora le văd doar ochişorii zglobii. Sunt atât de responsabili, de nu ne vine a crede. O secundă nu dau măscuţa jos! Nici de pe năsuc! E drept că uneori măscuţa se mai obrăzniceşte şi le acoperă şi ochişorii. Doar la pauza de masă ne dăm măscuţa jos, o închidem bine in pungă ca să nu fugă crocobaurii, ne spălăm, ne dezinfectăm, mâncăm şi iar ne punem a doua măscuţă.

La vârsta mea, cu atâta experienţă, nu mi-am imaginat că nişte copiluţi de 6 anişori pot fi atât de înţelegători şi de responsabili. Cât despre distanţa fizică! Grea ,,poveste”! La un moment dat se aude ,,Doamnaaaaa!!!” de după vreo 10 măscuţe. Te întrebi dacă ţi se adresează ţie sau vreunui personaj de desene animate , care poate in acelaşi timp să facă 10 lucruri. Ba un fermoar de la un ghiozdan se înfurie şi se înţepeneşte, ba un penar nu se închide, ba un creion se rupe, ba o culoare nu scrie şi….multe, multe alte motive de apropiere fizică. Ce bine ar fi fost dacă ar fi existat mai multă responsabilitate in ţara asta şi s-ar fi dat măşti copiilor care provin din familii mai numeroase, cu posibilităţi materiale reduse. Dacă ai 3 copii, câte 2 măscuţe pe zi la fiecare…este o sumă!

Abia ne apucăm un pic de treabă şi se aude un glăscior: ,,Doamna, dar când mâncăm?” ,,Imediat!” ,,Ai mai spus imediat şi nu am mâncat!” Normal! Eu am spus, dar nu m-am ţinut de cuvânt.

Urât început de an şcolar! Poate va fi bine…pentru ei, pentru măscuţele cu zâmbăreţi care abia aşteaptă să mănânce! Este mai bună mâncarea la şcoală decât acasă! Am auzit că în unele şcoli copiii nu sunt lăsaţi să mănânce nimic. Eu sper că mai avem un grăunte de raţiune, chiar dacă stăm cu frica in spate!!!

Ce va mai fi ? Vom trai si vom vedea. Obligatoriu!