Publicat de Ion Ionescu-Bucovu, 14 febr.2014

INFERNUL PRIN CARE AU TRECUT FEMEILE-MARTIR  ÎN ÎNCHISORILE COMUNISTE

Închisorile comuniste din timpul lui Dej și Ceaușescu au fost adevărate acte de barbarie nu numai pentru bărbați, ci și pentru femei. Peste  două milioane de oameni, bărbați și femei, dintr-un total de 18 milioane din care era alcătuită populația țării, au trecut prin chinurile de nedescris ale iadului închisorilor comuniste. Aproximativ zece mii de femei cu vârste cuprinse între 12—90 de ani au fost smulse din sânul familiilor, înjosite, bătute și aruncate în închisori sub diferite motive puierile. Singura lor crimă era de a-și apăra soții, tații, frații, ideile și credința în Dumnezeu. Din exces de zel, justiția comunistă le-a tratat la fel de inuman ca și pe bărbați, de multe ori chiar mai rău. În afara închisorilor mixte, au existat închisori numai pentru femei cum erau cele de la Mislea, Mărgineni, Miercurea –Ciuc, Dumbrăveni sau Aiud. Aici nu aveau voie să facă nimic, să știe nimic, decât să stea în insalubrele încăperi, fără pat sau încălzire. Mâncare primeau o dată la trei zile, erau bătute, violate, înjosite. Aș cita câteva nume de femei intelectuale ca pictorița Maria Brateș Pillat, Cella Delavrancea, care fusese doamna de companie a reginei, pianista de succes și un mare cronicar muzical al vremii, Alice Voinescu, Michaela Ghițescu, Marietta Sadova, scriitoare, Simina Mezincescu, muziciană, alături de alte sute de profesoare retrogradate și anchetate. Nici călugărițele nu au făcut excepție de la acest calvar. Citez numai câteva precum Sora Clara Catrina Laslau, sora Tereza sau Mater Anuntiata care au îndurat ani grei de închisoare, alături de alte femei de religie baptistă, penticostală, adventistă de ziua a șaptea, martorele lui Iehova  etc. Deportarea sau domiciliul forțat au fost alte variante ale detenției. E cazul Martei Vasiliu, aflată în vacanță la bunicii ei din Basarabia, în anul 1944, care a fost trimisă în Siberia, la vârsta de 16 ani, cu o pedeapsă de 5 ani de domiciliu forțat. În 1955 când s-a întors acasă, și-a găsit mama moartă, ea fiind marcată pe viață și bolnavă. În aceste închisori indiferența a transformat nașterile în tragice evenimente. Lipsite de asistență medicală, deținutele nășteau cu ajutor dintre ele, rupând ombilicul fătului cu dinții. În aceste condiții ori copilul ori mama mureau. Exemplu unei deținute Coca este de notorietate. Nevoită să suporte două zile contracțiile nașterii în duba securității transferată de la o închisoare la alta, i-ai scos un copilaș de 4 kg. în bucăți. (Ana-Maria Marin, Prin poarte cea strâmtă). Când nașterile decurgeau normal, copiii le erau luați de la pieptul mamelor și duși la orfelinate. Este și cazul notoriu al Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu, fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Pop, al cărei tată a fost executat la Jilava, care a reușit de abia în 1990 să-și cunoască mama. Cele mai grele abuzuri erau abuzurile sexuale, ca modalități de represiune. Pe lângă paznicii care le batjocoreau, condamnatele politice erau lăsate pe mâna unor brute care își băteau joc de ele. În afara violului, femeile care făceau greva foamei erau hrănite cu furtunul, ca în cazul doamnei Brătianu, care pe motiv că făcea des greva foamei, „îi erau deschise maxilarele cu forța și-i turnai lături pe gât. Gura îi era o rană.” Îmbătrânite prematur, cu părul albit, și cu privirile rătăcite de spaimă și nesiguranța dobândită în anii de detenție, erau marcate de terorile suportate, cât și de pierderea celor dragi. Boli precum icterul, tuberculoza, ulcerul, pelagra, scorbutul, cancerul, depersonalizarea erau doar câteva din ele. Acestor suflete- martir le aducem un pios omagiu de 8 martie, întrebându-ne ca Cioran: „Sunt lacrimi care sfredelesc pământul și răsar ca aștrii pe alte cercuri”. Dar puteau să fie sori care ne-ar fi luminat văzduhul.