Îți amintești

Îți amintești, tu, oare, cum,
Când ai scăpat o floare,
Eu te-am oprit din al tău drum
Din graba ta cea mare ?

Și ca un fapt necunoscut
Urzindu-l hărăzirea,
Acel moment neprevăzut
Aprinse-n noi iubirea ?

Un lucru simplu și mărunt
A noastre vieți schimbase;
Reversul ceasului defunct
Neșansei dreptu-i luase.

Și-ți amintești primul sărut
În noaptea cea senină,
Din vara cea nu de demult
Când luna era plină,

Privind cuprinși în depărtări
Vrăjiți de valuri line
Ce unduiau sublimei mări
Reflexii opaline ?

Acum să te-nțeleg nu pot
Căci văd că nu-ți mai pasă;
Iubirea nu-ți mai e un tot
Ce viața-ți luminează.

C-amoru-ți deveni anost,
Că m-ai exclus din tine,
În ciuda celor ce au fost
Să cred parcă nu-mi vine.

Ce oare vrăji te-au fermecat
Și oare cum putură
Amorul nostru-nflăcărat
Să ți-l transforme-n ură?

Din a mea inimă te-ai stins
Și-mi reproșez în sine
O vină de amor nestins
Menit doar pentru tine.

Când amintirea te-o găsi
Cu firea-nduioșată
Vei înțelege și vei ști
Ce-i dragostea curată.