Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 09 Dec. 2019
Autor: Jan TRISTEA
Publicat: 10 Dec. 2019
© Jan Tristea © Revista Luceafărul
Iubito fii demnă
și alungă-ți desăgarii!
…
pe când măslinii căprioarei ieșit-au la mezat
și-ți mângâiau valea împăduritului munte
tu
sub desișul umbrei verzilor ramuri
de falsul pădurar te-ai amorezat
– o lipotimie sub balsamuri –
pe când vulpița
își netezea coada printre tufișurile negre
învălmășite cu violete-n ofrandă
și maci roșii înecați în albul de mălin
sub fatalitatea tulburatului destin
cu ambrozia de pe dealuri printre degete
ai măturat liniștita-ți ogradă
pe când muntele
din mare s-a ridicat și ți-a oferit iubirea
tu cu dealul te-ai încurcat
și ți-ai întârtat zdrobirea
pe când visele
din zorii iubirii îți îmbujorau și luna
prin ierburile înalte ale muntelui virgin
ți-ai desfăcut armura
și când primul cosaș te-a atacat
ai tăcut
și lanțul iubirii l-ai aruncat
lăsându-te de-aiurea vrăjmașilor cosași
pe când la mate
s-a ivit problema
ai neglijat și n-ai mai numărat
câți desăgari
au trecut și mai trec printre coapsele
care îți protejează avutul
și harul nufărului îmbobocit
câți desăgari
ți-au supt averea din adâncuri
câți desăgari
ți-au spurcat fertilul pământ
câți desăgari
ți-au confiscat și oxigenul din viață
– o zestre strămoșească –
ți-ai ridicat până și brațele
în semn de resemnare
când măreția Iei
de pe pieptul dezvelit
au împroșcat-o cu ordinarul stropit
și
ți-au slăbit și venele în picioare
în semn de neputință
când terfelitu-ți-au și catrința
nesimțiții și hapsânii
desăgari
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania