L-AM ÎNTREBAT UNEORI

În văzduhul adesea înveselit

Mănunchiuri de raze aurii au năvălit,

Zările luminoase dinspre apus strălucesc,

Senzațiile eternității mă copleșesc.

Grădina e plină de parfum și de flori,

Rândunelele se joacă pe cerul fără nori,

Aripile negre ale pădurii de argint

Aruncă umbrele adânci pe pământ.

Fiind un drumeț împovărat,m-am supărat

Pe umbra mea lină,care nu m-a urmat,

Căci desculță înainte alerga,

Arătându-mi că ea este umbra mea.

Timpul neprietenos scutură ramul nins,

Mi-a rămas numai o coardă de atins,

Ceasul cu cele trei ace mi-l măsoară,

Înșirându-mi toți anii pe o scară.

Privindu-l îndelung l-am întrebat uneori

Unde e ruptă scara cioplită de noi

De pe care cu iuțeală s-a urcat

Să privească răsăritul înrourat?

Articole asemănătoare