La ce bun cuvântul?
O gâză  cu ochi negri, cum au gâzele,
În lumea uriașilor, ele au dimensiuni apreciabile,
m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele?
Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte,
Or fi undeva , mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte.
Mângâierile ,  înhumările, execuțiile merg și fără cuvinte.
Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, președintele, alții și alții,
Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed,
Shakespeare,  postmoderniștii, păi vezi?
Trece un violonist și râde din vioară. Pe acoperiș.
Vine Picasso și râde cu penelul. Gâza mea râde și ea,
Nu-i prea-nțeleaptă, dar se descurcă și fără cuvinte,
Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele.
Atunci – cum de s-au sinucis  Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski?
De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani.
Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt.
Caii de foc nechează, caii apocaliptici  nu au cuvinte.
Haosul este și el un cuvânt.  Gâza mea, ai dreptate,
Se poate și fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele,
Limba, voi trăi fără cuvinte, dar  cum? Mă sinucid, nu se mai poate.
Tot cuvinte sunt, chiar inutile.
BMM