Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

MĂ BICIUIESC SECUNDELE

Autor: lnvitaţie la lectură

needitat…

MĂ BICIUIESC SECUNDELE 



Mă biciuiesc secundele cu ură,
Rupând din carnea mea ne-mpărtăşită.
Le simt suflarea rece şi grăbită
În trupul meu, pe cuget, pe figură.

Arunc cu scârbă vorba nedorită,
Încerc să scap de-a spaimelor arsură,
Să-nlătur palma ce îmi stă pe gură,
Ca să-mi rămână umbra primenită.

Izbit de haita timpului, setoasă,
În gândul meu firav mă răzvrătesc
Şi lupt să prind a clipelor grimasă.

Dar e doar praf pe care-n veci păşesc.
Cu pofta mea, mereu nesăţioasă,
Abia acum învăţ ca să trăiesc. 

 
(2004 -Tăcerea clipei, Sonete 1, Arania, 2005 – revizuit)

Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu