Măicuță, iarăși toamna se-așază peste sat,
Și-ngână vântul doine pe vechile coline,
Pe fruntea ta se vede al anilor palat,
Clădit din dor și lacrimi, din zile și suspine,
Ai fost când rod bogat, când spicul scuturat,
Dar ai rămas aceeași cu zilele senine.

Prin ochii tăi văd aur pe dealuri revărsat,
Și viile bătrâne sub bruma care vine,
Văd lanul greu de pâine sub soarele plecat,
Văd roiuri de albine pe lanurile pline,
Întreg pământul pare în iris adunat,
Ca-ntr-o icoană vie păstrată doar de tine.

Văd fructele toamnei-n coșul din cerdac,
Cu obraji rumeniți de raze cristaline,
Ca stele coborâte din cerul depărtat,
Cu palmele trudite, veșnice gospodine,
Iar munca ta rodește tăcut și necurmat,
Ca seva care urcă prin ramurile divine.

Îți văd bunicii-n umbră și neamul adunat,
Ca brazi ce străjuiesc peste hotare line,
Din truda lor se ‘nalță al sângelui împărat,
Rubiniul viu ce curge din struguri și destine,
Strugurele seminției de ei a fost legat,
Cu rădăcini adânci în glia ce ne ține.

Ți-s ochii grei de câte în lume-ai îndurat,
De câte nopți amare și zile mai senine,
Ai plâns când soarta crudă din pâine ți-a mușcat,
Ai râs când peste praguri veneau vești mai divine,
Dar sufletul ți-a rămas de-a pururi neaplecat,
Ca flacăra ce arde în candele creștine.

În vatra ta se scurge al timpului oftat,
Ca apa unei mori prin veacuri și ruine,
Privești spre rodul vieții cu dor neasemănat,
Ca mama către pruncii ce cresc prin zări străine,
Și-ai vrea o clipă timpul să stea împresurat,
Sub pragul blând al casei și-al dragostei senine.

Dar timpul trece orb și nu poate fi legat,
Nici de hambare pline, nici de livezi divine,
Rămâne doar iubirea ce leagă neam de neam curat,
Și glasul celor duși prin sânge ce revine,
Căci omul nu-i pământul, nici rodul adunat,
Ci dragostea ce-nvinge plecările din ruine.

În vatra casei timpul se scurge cu răbdare,
Ca fumul care urcă prin seri și zorii senini,
Iar visul tău se coace din dor și așteptare,
Ca luna prinsă-n ramuri de meri și de măslini,
Tu vrei să-oprești clipita din marea ei fugare,
Dar ea se pierde-n zare pe drumuri fără spini.