Marin IFRIM

Poporul poeților e pe ducă

Revine canicula, revine frigul, revin ploile lui Noe, totul revine peste o omenire
Dezarticulată din principiu. Din când în când, mai trece pe lângă tâmpla oceanelor
Câte un asteriod pufos, un fel de butelie de piatră cu robinetul deschis. Încă
Suntem dinozauri. Sau rândunici nucleare. Revine sfârșitul lumii, la el acasă.
Nimeni nu mai iubește pe nimeni. Parcă și îngerii se fulguiesc între ei. Ura dintre
Vietăți crește precum Potopul. Se pune de-o lume nouă, încă una. Și tare greu
Ne e să recunoaștem că suntem dinozauri încă din pântece. Nici măcar nu avem
O instituție a reîncarnării. Ne vom amesteca precum cărnurile în mașina de tocat
Sau cum pacienții își înfrățesc mințile cu doctorii în spitalele de nebunie generală.
Dicționarele pierd cuvinte fundamentale, înlocuite cu fel de fel de semne din
Farmacia literelor. Larvele noilor mutații genetice au aripi de oțel din celuloză
de măduvă. Nu se mai scrie cum se scria. Se schimbă până și rostul sfincterului
Vorbitor. Poporul poeților e pe ducă, cu Ovidiu Publius Naso în frunte. Un alt plug
Ară limbile moarte ale  pământului încă viu. Premiul Nobel e mort, însă tot se
Fabrică poeți în serie pentru nisipul dinamitei eterne. Ziua de mâine e moarte curată.
Oricâți de mulți am fi, suntem doar unul, Cel de pe cruce. A venit ziua deconturilor
Plata se face în rate. Până la ultima picătură de suflet. Doar politicienii sunt scutiți
De taxe și impozite pe moarte. În Iad totul e gratis de la sine. Inclusiv smoala
Terapeutică. Mica apocalipsă are deocamdată cod galben, hepatic și certitudini
Funeste. Nici lumea viitoare nu va fi altfel, ar putea spune un robot cardiac. Lăsăm
În urmă tot ce ne e drag, rând pe rând, în ordinea suferinței. Din iubire protectoare.
Să nu uiți, cititorule drag, că aceste cuvinte sunt și ale tale. Încă e bine că sunt(em).