Misiunea ,,Din suflet, pentru suflet”

     12 martie 2022. La inițiativa Bilbliotecii ” Antim Ivireanu ” Vâlcea, cu implicarea directă a doamnei Zenovia Zamfir, scriitoare, promotor cultural și salariată a prestigioasei instituții vâlcene, a  domnului  Daniel Manda, președinte al Asociazione Interculturale Italia-Romania ,, Cuore Rumeno”, director al ziarului on line, Mapamond News și a subsemnatei Silvia Giurgiu, scriitoare si promotor cultural, în colaborare cu Centrul Cultural Pitești, am pornit dis de dimineață, în mașina încărcată cu ajutoare pentru refugiații ucrainieni, care tranzitează țara noastră, fugind de spectrul cumplit al războiului, ce s-a abătut asupra Ucrainei.

Cu inimile pline de speranță și lumină, ne-am strecurat printre pachete, abia, abia și mulțumind Domnului pentru abundența donatiilor și ziua frumoasă, care ni se dăruia, după un început de primăvară sosit de la Polul Nord, probabil, am pornit la drum, către Isaccea, punctul de frontieră cu Ucraina, unde sosesc cu bacul pe Dunăre, sute de oameni speriați, deznădăjduiți și profund marcați, de ce au văzut, trăit și lăsat în urmă, târând după ei câte o valiză mai mare, sau mai mică, în care au putut pune cele strict necesare, pentru o supraviețuire de câteva zile, lăsând restul în grija Domnului.

Pe Daniel Manda l-am cunoscut abia în această dimineață și pe parcursul călătoriei, am devenit o echipă grozavă, iar scopul nostru comun din această zi a consolidat rapid raportul de prietenie și colegialitate, care tocmai lua naștere.

Zenovia m-a pus la curent cu proiectul și bucuria cu care își organizează misiunile ne-a transmis-o instantaneu și nouă, așa că mașina ,,înaripată” și-a luat zborul, cam greoi, către portul Isaccea, unde ne așteptau doamnele Corina Tuțuianu, Simona  Oprea și Sofia Caracuda de la DGASPC Tulcea, pentru a primi și distribui donațiile aduse de noi. 

Călătoria a decurs conform planurilor și dorințelor noastre, iar în jurul orei 15 am ajuns la destinație, unde ne-am aliniat cuminți în rândul donatorilor, sosiți din toate colțurile țării, pentru a da o mână de ajutor, fiecare după puterile sale, fluxului de refugiați, care nu mai contenesc, să fugă din calea bombardamentelor, ce seceră zi și noapte vieți și destine.

Tocmai atunci sosise un alt convoi, cu bacul și văzându-i cum târau după ei atâta tristețe și durere, nu mi-am putut stâpâni lacrimile, ce îmi înțepau ochii și sufletul. Nu poate fi descris în cuvinte acest spectacol dezolant, pe care suntem nevoiți, o lume întreagă, să-l vedem și să-l trăim. Când crezi, că le-ai văzut pe toate, viața mai scoate din cutia Pandorei altă grozăvie și mai mare.

După ce am descărcat mașina, împreună cu doamnele de la DGASPC, am plecat din vamă cu sufletele pline de bucuria, de a fi făcut o faptă bună și de a fi am lăsat în urmă speranță și puțină mângâiere.

Eram cu toții obosiți de atâta drum, dar mai ales șoferul nostru, Daniel, așa că, am decis să ne cazăm în Tulcea, la un hotel recomandat de colega și prietena noastră, Olga Grigorov, căreia îi mulțumim și pe această cale, deoarece Hotel Insula a fost o surpriză deosebit de mare și de plăcută pentru noi, cei trei romantici, foarte sensibili la frumusețea peisajului de basm,  confortul și ospitalitatea, cu care am fost primiți. După o cină pe bază de pește, de apă dulce, care ne-a încântat și înnebunit papilele gustative, ne-am retras în camerele noastre, situate pe partea cu Dunărea, care ne clipocea șăgalnică sub balcon. 

Era atât de frumos, încât m-am trezit în creierii nopții, să fac fotografii și să admir tremurul apei în luminile orașului și al lunii, care se unduia grațios printre undele dantelate. Mă simțeam puțin vinovată, deoarece la numai câteva zeci de kilometri depărtare, dincolo de granița cu Ucraina, războiul mugea, asemeni unui balaur înfometat și feroce.

Dimineața am plecat devreme, dar am decis cu toții să facem altă cale întoarsă, pentru a merge să dăm binețe mării, care nu era așa departe. Zis și făcut. Am ales popasul cel mai apropiat, Constanța-Ovidiu, unde am ajuns într-o oră și ceva. Marea ne-a întâmpinat albastră și calmă, acceptând cu îngăduință entuziasmul și salutările noastre patetice, sătulă probabil și plictisită, de astfel de manifestări. Ne-am plimbat zgribuliți, dar fericiți, pe faleză și am inspirat aerul aprig al dimineții, care ne înțepa plâmânii și ne stimula glandele lacrimale, mai de bucurie, mai de frig. 

Mirosul de pește, ce se revărsa asupra noastră de la cherhanaua Ovidiu,  ne-a luat mințile și după ce ne-am umplut sufletul cu frumusețe, ni s-a părut oportun și imperios necesar, să ne îngrijim si de poftele cele lumești. Foamea cam întârzia să apară, jignită profund de pofta cea obraznică și absurdă, care țipa obscen, fără să țină seama de ora potrivită mai mult pentru micul dejun, decât pentru prânzul anticipat și platoul uriaș cu pește fript și prăjit, cu mămăliguță și mujdei, care ne-a fost adus. Ne-am apucat de el, cu simț de răspundere și l-am dat gata, fix la ora prânzului, așa că am închis gurile rele, care ar fi putut obiecta, cumva. 

,,Efectele colaterale” ale misiunii ,, Din suflet, pentru suflet” ni le-am asumat și le-am ,, suportat” cu stoicism, atâta timp cât proiectul ,, Iubirea de aproapele meu” a fost finalizat cu succes.

Silvia Giurgiu