În viața copilului, pentru exersarea abilităților de relaționare, este importantă existența unui grup social, însă această interacțiune, în absența unui adult care să medieze, nu este suficientă, deoarece nu oferă contextul de învățare a compasiunii sau auto-controlului.
Copilul învață prin imitație, el are nevoie de modele de comportamente adecvate de răspuns la situațiile problematice. Iar adulții, uneori, nu oferă comportamente dezirabile.

Cadrul didactic și adultul, în general, interpretează comportamentul de tipul lovirii altui copil, ca atac la persoană, lipsă de respect, de educație, răutate, sau de empatie. Aceste interpretări îi generează un disconfort care îl determină să reacționeze neținând cont de obiectivele de învățare pe termen lung, fiind mai curând o modalitate de autoreglare emoțională a cadrului didactic. În felul acesta, profesorul își eliberează propria frustrare față de situația ce nu o poate controla.

Cadrul didactic trebuie să înțeleagă faptul că aceste comportamente agresive sunt o etapă firească în primii ani de viață. Copiii, neștiind cum să exprime emoțiile negative (frică, furie) folosesc agresivitatea. Pe măsură ce cresc și achiziționează limbajul verbal, comportamentele de agresivitate fizică scad și cresc cele de agresivitate verbală manifestată prin certuri și jigniri.

Ce este important de știut de către cadrul didactic este faptul că aceste comportamente agresive manifestate de copii semnalează prezența unui deficit privind nivelul achizițiilor și ce anume mai are de învățat copilul, respectiv lipsa abilității de gestionare a furiei, de exprimare verbală a furiei, de solicitare a ajutorului.

Să luăm un exemplu: Darius și Erin construiesc împreună o cetate. Darius se întinde să ia o piesă. Erin îl lovește pe Darius cu palma peste cap, spunând că este a lui.

Modul în care reacționează cadrul didactic depinde de interpretarea personală dată evenimentului.

Mai jos sunt prezentate două tipuri de reacție ale cadrului didactic:
1. în funcție de propriile emoții,
2. în funcție de nevoile reale de învățare ale copilului.

1. Când adultul crede că palma dată celuilalt este un semn de răutate, proastă creștere sau egoism, va fi predispus să aplice o pedeapsă, sau o consecință stabilită anterior.
În aceasta situație, cadrul didactic va simți furie, indignare, iritare.*

Ca urmare a acestei furii:
• va ridica tonul;
• va jigni, va critica, va certa, va reproșa;
• va pedepsi (îl va scoate în afara spațiului de joc, va priva de jucării sau activități preferate).

Copilul, din această experiență, învață:
• să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoțională;
• să folosească comportamentul agresiv ca și modalitate de exprimare a furiei.

2. Când adultul urmărește nevoile de învățare ale copilului, recunoaște în comportamentul de lovire, un deficit al abilității de exprimare adecvată a emoției de furie.
În acest caz, cadrul didactic își va menține calmul.

El nu va reacționa, ci va acționa în acord cu obiectivele de învățare:
• Va exersa abilitățile de exprimare în cuvinte a furiei,
• Va exersa abilitățile de împărțire a jucăriilor.

Un exemplu de răspuns al unui cadru didactic ce urmărește nevoile de învățare ale copilului, ar putea fi următorul:

• Observă și numește emoția identificată la copilul lovit: „Observ că ești trist”.**
• Raportează emoția la context: „Ce s-a întâmplat?”
• Reformulează: „Înțeleg că ești trist pentru că Erin te-a lovit.”
• Încurajează exprimarea emoțională: „ Spune-i lui Erin cum te simți pentru că te-a lovit și cum ai dori să se poarte cu tine”.
• Observă și numește emoția identificată la copilul care a lovit: „Observ că ești supărat.”
• Raportează emoția la context: ”Ce s-a întâmplat?”
• Validează emoția copilului: „Este firesc să te  simți furios.” și sancționează comportamentul: „dar nu este permis să lovești pe cineva pentru că te simți așa”.
• Face referire la experiența celuilalt copil pentru a identifica consecințele comportamentului nedezirabil: „L-ai lovit pe Darius pentru că a luat o jucărie. Când cineva te-a lovit, tu cum te-ai simțit?”
• Face apel la regulă: „Regula este să spunem în cuvinte când ceva nu ne convine sau să cerem ajutorul unui adult.”
• Aplică consecința stabilită pentru încălcarea regulii: „Pentru că ai  lovit, acum vei sta 2 minute la locul de liniștire”***

• Identifică soluții de ameliorare a situației pentru ambii copii: „Hai să vedem ce poți face data viitoare când cineva  folosește jucăriile împreună cu tine”:
  • • „Caut o altă jucărie”
    • „Cer o jucărie dacă nu mai am alta care să fie asemănătoare”.
    • „Îi spun în cuvinte că nu îmi place că mi-a luat jucăria din față și îi cer să mi-o dea înapoi”.
    • „Cer ajutorul unui adult atunci când nu pot să rezolv singur problema”.
• Creează contexte de exersare a abilității de cooperare.

Copilul, din această experiență, învață:
– Că emoțiile lui sunt importante.
– Că adultul înțelege cum se simte el.
– Să spună în cuvinte cum se simte.
– Să exerseze alternative de comportament acceptabile, care să faciliteze cooperarea.

* Observație: În această situație, se încurajează adultul să își analizeze propriile emoții și să identifice cauzele care duc la o interpretare personală a comportamentului nedezirabil al copilului.
** Bune practici: Pentru o relaționare eficientă, se recomandă ca adultul să se poziționeze la nivelul copiilor, pentru a nu domina prin statură.
*** Adultul este cel ce invită copilul să reia activitățile, arătându-i astfel respect prin ridicarea consecinței. Mesajul ce trebuie să ajungă la copil este „Consecința este pentru comportament, tu ești un copil minunat”.