Boris MARIAN

Neuitarea(I)

Căldura laptelui mamei rămâne în inima copilului, când mama este ucisă,rămâne inima copilului, când copilul este ucisnu mai rămâne nimic, doar amintirea, o pasăre tăcută, cu aripile strânse, care cade mereu și nu mai atinge niciodată pământul.
Rugurile s-au stins, sângele închegat s-a spălat cu lacrimi și a intrat în pământ, numai întunericul se plimbă de acolo-acolo, șoptește, oftează, spune nume. Poate că este o femeie în negru, auzi ce idee, să semene cu întunericul.
An de an capul meu se înclină mai adânc în fața celor morți, în fața celor uciși, alături de cel care am fost, jelește cel care sunt astăzi, mai gânditor, mai înțelegător, umbrele se tânguie, așteaptă să le chem pe nume, o melodie tristă e amintirea lor, dement îmi apare trecutul, îmi cereți să-l privesc umilit?
Rufele celor uciși nu se mai spală niciodată, ca și mâinile ucigașului, nici un cuvânt nu poate face uitată o faptă, oameni sculați din somn și împușcați în fața copiilor, sau spânzurați în stradă sau jupuiți de vii, guri închise cu o țeavă de pistol și nimeni să-i apere? Nimeni? Fugi unde vrei, te ajunge din urmă tropăitul de vită al celui înarmat, fugi în căutarea oamenilor, au fost și oameni.
BMM