Nobilul viciu

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Alin DĂROI
Cenaclul DinOgor

Nobilul viciu

Scriu cuvinte când noaptea-i ca de smoala
Și doar vântul singuratic se aude pe afara,
Stelele-s absente și luna se ascunde
Iar în mine tot mai mult întunericul pătrunde…

Las în urmă vorbe – cadavre literare,
Când pășesc prin viață fără vreo țintă mare
Ca un vas pe ape tulburi ce pirații îl vânează
Căutând ca disperatul o promisă sfântă oază.

Dar blestemul mă găsește are chipul de femeie,
Cântul ei m-ademenește în ureche îmi șoptește
Și mă duc purtat de vrajă, ca un miel de sacrificiu
Să-mi strivesc vasul de stânci pentru cel mai nobil viciu…

Pe o insulă pustie zac uitat de toți și toate
Pentru nobilul meu viciu acum am singuratate,
Doar luceafărul veghează veșnic ca și nemurirea,
Singur sunt, am fost tot timpul, căci sirena mi-e pieirea.