Ștefan SILVA

Lui Octavian Goga

Ai răsărit ca un luceafăr,
Acolo-n satul tău din deal,
Și-ai numărat lacrimile toate
Din plânsul Sfântului Ardeal.

Ai fost un mag de lume nouă,
Ce s-a născut sub ochii tăi,
Spurcata Pajură de pradă,
Căzut-a frântă lângă noi.

Ai strigat latinitatea,
Din tranșee și-nchisoare,
Și ai pus la toată crucea
Din Ardeal câte o floare.

Ca să ne astâmperi dorul
Și durerea tare multă,
L-ai trimis pe Lae Chiorul
Să ne cânte din lăută.

Tu ne-ai dat învățătură,
Să fim iubitori de lege,
Dascălul într-o icoană
L-ai lăsat să ne vegheze.

Dăscălița, mucenița,
Mamă la copiii țării
Ne-ai lăsat-o într-o carte,
Pildă dreaptă a iubirii.

Ai fost Apostolul Unirii,
Orbit în drumul tău de-o stea,
Ce-ai pus scânteie de speranță,
La vetrele din țara mea.

Ai fost un om fără de țară,
Prin lumi, pribeagul călător
Care-ai cerut-o-n vers cu pară,
Pe la poarta tuturor.
Ai fost o lacrimă târzie,
Din plânsul nostru milenar,
Luptat-ai mult ca să se mute,
Nedreapta piatră de hotar.

Pe la porți și-mpărății,
Cu struna-ți plânsă, de măiastră,
Ai cântat în vers amar,
Toată pătimirea noastră.

Feciori cu fetele fecioare,
Vin acum la tine-n deal,
Cu tricolor la cingătoare,
Să-ți cânte doine din Ardeal,
Și-n cântul lor se-aude glasul,
Eroilor căzuți din neam :
“Nu vă plecați ! Ridicați capul!
Sunteți urmași de-ai lui Traian !”
…………………………………….
Dar puii pajurei de pradă,
Cu alte flamuri din noroi,
În zile tulburi de paradă,
Ridică ciocul către noi,
Și-n ciocul lor ei poartă ură,
Dar nu ni-e frică de război,
Ni-e frică numai de trădare,
Și săcăturile din noi!