Nu trageți în Absolut

Un român dintre aceia ce trăiesc în constelații,
Ce s-a  ridicat la stele, chiar   din trupul noastrei nații,
Ce se nasc numai o dată,  într-a neamului ființă,
Ce-a luptat pentru virtute și-a neamului biruință,
Într-o mână ținea pana, pana dreaptă de măiastră,
Iar în piept purta durerea din toată Țara Românească.

Cu o minte sclipitoare și-un talent nemărginit,
Ai pictat icoana noastră, în versul cel mai șlefuit,
Te-ai  nălțat mereu spre aștri, spre infinit ai crescut ,
Te-ai  înnobilat prin geniu în Românul Absolut,
Iar din lumea absolută, ca un înger plin de har,
Ne lucești în două stele :„Împărat și proletar„.

Tu ai fost și la Rovine, la bătaia legendară,
Unde s-a bătut chiar Mircea, domn de-al nostru, pentru țară,
Ne-ai lăsat ca moștenire și-o scrisoare, nestemată,
Pildă bună  cum srăbunii-și apărau  glia odată.

Din lumina-ți nesecată, ai luminat tot poporul,
Ai înflorit limba noastră și-ai înălțat Tricolorul
Peste Dacia Străbună, în vremuri  grele, de robie,
În Luceafărul dreptății ai crezut, că va să vie.

Nația ți-a fost iubirea și-ai luptat pentru nălțare,
Ai visat la Întregire și la o Dacie Mare,
N-apucași însă în viață visul, care s-a-mplinit
Chiar vremelnic.Măreția ? Iarăși vis a devenit.

Tu, care ai fost    odată, cu negre plete zburător,
Universul te cunoaște,  ferice nemuritor,
Dar flecarii și cu fonfii, de pe-aicea și de-a iurea,
Toți gușații, toți iloții, vor să-ți coacă nemurirea,
Trag cu vorbe mincinoase, folosite ca ghiulea,
Vor să-ți stingă strălucirea, să te pună-n debara.

Scribălăi cu pana strâmbă  și ghiulele-n călimară,
Ce trageți mereu în stele, Absolutul să dispară !
Nu-nțelegeți! Absolutul, nu puteți voi să-l atingeți !
Voi patibulari bezmetici, pana voastră voi o frângeți !
Abia atunci veți înțelege răul care l-ați făcut.
Vorbă bună vă spun vouă: Nu trageți în Absolut !