Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

PANTUMURI DE VASILE LARCO

      LarcoV       PANTUMURI  DE VASILE  LARCO

 

VEȘNICA  SPERANȚĂ (pantum)

 

 

O nouă porție de viață

De voi avea, n-aș face-o scrum,

Să nu mai știu de nori, de ceață

Pe-al existenței tainic drum.

 

De voi avea, n-aș face-o scrum,

E una, doar, prioritatea

Pe-al existenței tainic drum:

Să țin în brațe sănătatea.                                                 

 

E una, doar, prioritatea

Când se strâng anii în mănunchi,

Să țin în brațe sănătatea

Și o iubită pe genunchi.

 

Când se strâng anii în mănunchi

Doresc un bob de fericire

Și o iubită pe genunchi

Sub ale stelelor sclipire.

 

Doresc un bob de fericire,

Simțind al florilor parfum

Sub ale stelelor sclipire…

Atâta, Doamne, dă-mi acum!

 

Simțind al florilor parfum

Din Raiul cel plin de verdeață,

Atâta, Doamne, dă-mi acum …

O nouă porție de viață!

 

                                                                         

SOARTĂ  DE  ȚĂRAN (pantum)

 

Azi tinerii-s plecați de-acasă

Din satul drag, în depărtări

Și se întorc, dar nu la coasă,

Vin, doar, la nunți și-nmormântări.

 

Din satul drag, în depărtări

Lor de părinți nici că le pasă

Vin, doar, la nunți și-nmormântări,

Iar alteori vin și la masă.

 

Lor de părinți nici că le pasă,

Îi mai trimit la mănăstire,                                             

Iar alteori vin și la masă,

Dorind în cont o moștenire.

 

Îi mai trimit la mănăstire,

Bătrânii noștri nu-s atei,

Dorind în cont o moștenire

Se roagă zilnic pentru ei.

 

Bătrânii noștri nu-s atei,

Își poartă a le lor destine,

Se roagă zilnic pentru ei

Că n-are cine să-i aline.

 

Își poartă a le lor destine,

Singurătatea îi apasă

Că n-are cine să-i aline.

Azi tinerii-s plecați de-acasă.

 

  

ARMA  UMORULUI (pantum)

 

Epigrame scriu de-o viață,

Lupt cu viciul, cu dezmățul,

Tuturor le spun în față,

Însă nu lovesc cu bățul.

 

Lupt cu viciul, cu dezmățul,

Ironia prinde bine,

Însă nu lovesc cu bățul

Omul știe de rușine.

 

Ironia prinde bine

Când în horă este banul,

Omul știe de rușine,

Nu și politicianul.

 

Când în horă este banul,

Mulți lucrează ne-ntrerupt,

Nu și politicianul

Cel ce-i lacom și corupt.  

 

Mulți lucrează ne-ntrerupt,

Harnicul tot sărăcește,

Cel ce-i lacom și corupt

Loc prin viață își croiește.

 

Harnicul tot sărăcește,

Vreau să-ndrept tot ce nu-i bun,

Loc prin viață își croiește,

Cu tărie pot să spun.

 

Vreau să-ndrept tot ce nu-i bun,

Vorba nu-i de suprafață,

Cu tărie pot să spun…

Epigrame scriu de-o viață.

 

           



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Aprecieri sincere!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania