Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pentru o Academie Populară a Ceramicii la Botoșani

Pentru o Academie Populară a Ceramicii la Botoșani

 

De ceva vreme, la Botoșani, clocotește ideea înființării unei ,,Academii Populare a Ceramicii”, o inițiativă a unor intelectuali: istorici, arheologi, muzeografi, universitari din mediul educației, editori și intreprinzători din mediul de afaceri, care sub egida  FNDC (Fundația Națională pentru Dezvoltare Comunitară) doresc să contribuie la afirmarea identității naționale, îmbunătățirea imaginii orașului și, în același timp, să stimuleze preocupările botoșănenilor privind conservarea, protejarea și promovarea bunurilor din Patrimoniul Cultural Național.

APC,3ACADEMIA POPULARĂ A CERAMICII își propune să îndeplinească două obiective majore: primul, de a valorifica experiența și preocupările oamenilor, din ținuturile dintre Siret și Prut, de peste 5000 – 6000 de ani (Cultura Cucuteni) și cele din istoria recentă și, al doilea, de a conserva, proteja și promova bunurile din Patrimoniul Cultural Național cu scopul de a crea un cadru cultural-turistic adecvat Centrului Istoric al Botoșanilor, acolo unde recent au fost descoperite cuptoarele vechi (sec.XIV), pentru arderea ceramicii și reducerea minerurilor de fier.

Demersul acestei instituții va fi coordonat de un Consiliu științific și presupune: o școală populară pentru formarea profesională în arta prelucrării ceramicii; o școala pentru formarea de restauratori ai elementelor/obiectelor de ceramică din diferite perioade istorice; un laborator pentru curățirea, conservarea și restaurarea artefactelor ceramice provenite din siturile arheologice din împrejurimi; un atelier de producție/obiecte de artă ceramică și articole de uz casnic; o expoziție permanentă de etalare muzeală (formarea și îmbogățirea unei colecții) precum și alte activități auxiliare.

Anual, Academia Populară a Ceramicii va organiza cursuri și sesiuni de comunicări pe teme științifice specifice domeniului ceramicii care se vor încheia cu un Forum al Ceramicii.

Consiliul științific va urmări ca toate activitățile, inclusiv cele de autogospodărire/și economice, să fie adecvate scopului propus de promovare a valorilor tradiționale autentice, conservarea, protejarea și promovarea bunurilor din Patrimoniul Cultural Național.

În viziunea FNDC, partenerii care vor dori o implicare în acest Proiect, nu vor trebuie să se constituie ca un factor de frânare birocratică, ci vor trebui să-și exercite rolul de stimulator, îndrumare, ajutorare și acțiune eficientă. În consecință, FNDC își asumă responsabilitatea acceptării Parteneriatului pentru realizarea acestei inițiative.

Academia va funcționa într-un imobil din Centrul Istoric al Botoșanilor din str. 1 Decembrie, în vecinătatea cuptoarelor vechi.

 

Pentru conformitate,

Redacția Revistei Luceafărul



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5