In memoriam acad. Nicolae Dabija- Chișinău, prof. univ. Ghe. Jernovei- Cernăuți și prof. Sergiu Manolache, onorabili oameni de cultură cu personalitate, veșnică recunoștință!

D.M. Gaftoneanu, Botoșani, octombrie 2021

Motto: „Timpul, legănul speranței…Înțelepciunea merge înaintea lui, oportunitatea odată cu el, 
iar remușcările după el.” (Charles Caleb Colton)

Plouă cu singurătate, iar tăcerile sunt ghețuri
Pe planeta ce ne poartă prin abisuri colosale,
Nu se-abate nicio clipă, nu se leagănă pe cale,
Și se-ndreaptă cu pași repezi către umbrele din cețuri…

Constelații, șiruri-șiruri, mici firimituri de soare,
Se îmbracă-n strai de doliu când își schimbă tainic mersul,
Și-n durerea fără margini ce apasă universul,
Cioburi lungi și ascuțite, cad năluci strălucitoare…

Nu-i nici urmă de obstacol spre teribila cascadă,
Cu un calm imperturbabil, anii trec în grabă mare,
Urcă vremea înspre stele, și, cuprinși de remușcare,
Condamnați să pierdem lupta, ne trezim în ambuscadă…

Borne reci, lumini-hotare-n scurta noastră existență,
Adâncesc amărăciunea din Deșertul-de-cuvinte
Scris pe pietre funerare de aducere aminte,
Gânduri negre de restriște, vorbe seci de complezență…

Din întregul care-i viața, trece partea mai frumoasă
Când regreți copilăria, când te părăsesc părinții,
Când îți pierzi apropiații și-i revezi  cu ochii minții,
Iar mâhnirea te doboară… Totuși, nimănui nu-i pasă…

Rare, serbede și triste-s zilele când se vorbește
Despre cei de prin colecții cu sclipiri de vii smaralde,
Cei care ne-au fost alături, oameni dragi cu chipuri calde,
Doar în bruma de memorii amintirea lor trăiește…

Unde-s vremurile-n care nu credeam că timpul moare,
Unde-i lumea din imperiul glumelor nevinovate,
Al teribilei emoții și-al privirilor mirate,
Când vânam neprevăzutul din înscrisuri temerare?

Greu de așternut în pagini cum mă macină trecutul
Strâns în  rânduri efemere presărate cu de toate,
Și, ca om, mi-i foarte simplu, ca poet mi-i peste poate,
Copleșit de nostalgie, explorez necunoscutul…
………………………………………………………………….
Mâinele de Ieri e Astăzi, totul este în mișcare,
Dintr-un mit inexorabil, Pasiunea pentru Carte
A ajuns să ne dezbine, nu unește ci desparte,
S-au stins, domnilor profesori, primii muguri de Onoare…

Când pe tron, la loc de cinste, se așează Ignoranța,
Când, mai tineri-n derivă cu grăbire își iau zborul,
Când, din rațiuni oculte, ni se taie Viitorul,
Unde-s, domnilor profesori, Omenia și Speranța?

Spiritul meritocratic e tăiat din rădăcină,
Cum Dreptatea i-o himeră, Banu-i printre certitudini,
Loc de muncă, promovare? Atitudini, aptitudini?
Cine, domnilor profesori, să ne scoată la lumină?

Și Respectul, și Valoarea și-au schimbat brutal discursul,
Azi nu mai vorbește nimeni despre ani și ani de trudă,
Numai ghimpii de satiră pomenesc de-o soartă crudă,
Iată, domnilor profesori, cum vi-i răsplătit parcursul!

Tabla e imaculată, albă-albă cum e varul,
De ce nu găsim soluții, nu mă întrebați pe mine,
Nu e loc deocamdată ca să scriem și de bine,
Poate, domnilor profesori, se va încheia coșmarul!

O lozincă e la modă: vai de noi și vai de țară,
Știm, istoria uitată se repetă și răzbună,
Iar flagelul se întinde și-i vizibil de pe Lună,
Iarăși, domnilor profesori, și de-ar fi ultima oară!

Diagnostic provizoriu: situație albastră,
Și la stânga, și la dreapta, te confrunți cu neajunsul,
Ce și cum cu vinovații, nu voi sugera răspunsul,
Sigur, domnilor profesori, îl știați și dumneavoastră!

Curg anunțuri de vânzare unde listele de prețuri
Spun că Școala și Morala vor rămâne vorbe goale…
Pe planeta ce ne poartă prin abisuri colosale,
Plouă cu singurătate, iar tăcerile sunt ghețuri…