Prin cercuri moi își plimbă-nfumurarea,
Cu tomuri goale, grav s-a zugrăvit,
Își coase-n drum o cârciumă și chemarea
Pe-un scut de tablă, ce stă împodobit,
Din haznale își scoate zilnic inspirarea,
Dar spune lumii că e dăruit.
De-ai fi citit mai mult, tăceai mai des.

Sub geam îi fierbe noaptea ca o mare,
Iar muza-i vine când crâșma s-a trezit,
Preface zgura-n stea defăimătoare,
Cu glas de oracol se crede vestit,
Din pleavă-și face tron de afirmare,
Și bate câmpii, sincer fericit.
Nu orice zgomot naște poezie.

În foi de fum își crește-aripa mare,
Un corb de ceață, veșnic poleit,
Își pune teiul drept legitimare,
Deși n-a fost de carte mai lipit,
Se-nchină-oglinzii, sfântă arătare,
Vrea lauri făr’ să fi fost citit.
Coroana cade când lipsește miezul.

Prin reviste sapă tainic intrare,
Ca iedera pe zidul părăsit,
Își vinde umbra drept înălțare,
Cu aer doct și zâmbet lustruit,
Din pai adună munți de cuvântare,
Iar adevăru-i stă împotmolit.
Titlul nu ține loc de învățătură.

Biblioteca-i numai o visare,
Dar ține predici lungi, necontenit,
Își pune foamea-n ramă de avere,
Și cade-n extaz fals, neisprăvit,
Din tinichea își face cavaliere,
Pe drumuri unde nimeni n-a pornit.
Ecoul nu înseamnă glas profund.

Pe masa lui adoarme o chemare,
Niciun poet, adevărat n-a citit,
Dar poartă-n piept imperială stare,
Ca un pașă de vorbe împietrit,
Din noroi scoate falsă luminare,
Dar, cere templu pentru ce-a mâzgălit.
Nici bronzul nu ascunde goliciunea.

Când timpul vine, aspră judecare,
Se sparge poleiala de granit,
Rămâne praful fostei înălțare,
Și-un nume gol de vânturi răvășit,
Iar cartea bună trece mai departe,
Pe când impostorul stă împietrit.
Talentul nu se capătă din clanuri.