Magdalena Bădărău Vicoleanu

Esența vieții

A venit pe neașteptate sau pare că vrea să vină
primăvara capricioasă, o cunosc după lumină.
S-a înseninat de-odată dinspre muntele semeț
a-nverzit câmpia toată căci nu se teme de îngheț.

Tril de păsări jucăușe îmi răpesc somnul în zori,
sus pe creasta abandonată înfloresc primele flori.
Gâzele ies la plimbare îmbrăcate în straie noi
enervând cât pot de tare o movilă de gunoi.

Raza soarelui domoală, insistentă dar plăcută
a rămas la fel de fină după iarna prefăcută.
Ramuri se-ncălzesc la soare chiar pocnesc de bucurie
căci prefăcuta ninsoare, fulgi aruncă cu mândrie.

Grăbite nevoie mare și furnicăresc de zor
mândra clasă muncitoare adună roade cu spor.
Gărgărițele amorțite parcă nu mai au nici pete
se ascund foarte grăbite printre flori de violete.

Se înseninează cerul, strălucesc stele în noapte
și sosește mesagerul, ciripind, trecând la fapte.
Zburdă mieii abia treziți jucăuși precum copii,
se ridică încet ceața pe întinederea câmpiei.

Dimineața pe răcoare firul ierbii se încălzește
mângâiat de mândrul soare ce-n rouă s-oglindește.
Se trezește încet natura după o lungă amorțeală
și începe tevatura, babelor, ce zăpăceală!

Mi-a îmbobocit speranța în luna primelor flori
crește-n mine siguranța ce mă-nalță cu fiori.
Vreau să gust iar din esența vieții ce mă definește
să nu las să treacă timpul, ce muțiș mă dojenește.