Noul volum al domnului Protopop, Vasile Gafton, intitulat ,,Incursiuni la marginile istoriei. Tatonări transdisciplinare”, reprezintă un demers de amploare al științei istorice în direcția recuperării dimensiunii existențiale a acesteia, a supraviețuirii în timp prin istorie și cuprinde interesante reflecții despre Holocaust, modelul Reginei Maria și Revoluția din decembrie 1989.  De la început se impune să remarcăm profunzimea investigației istorice care se oglindește în modul cel mai pregnant în alegerea izvoarelor istorice, în metodele istorice utilizate și în discursul istoric profesat de autor. Astfel, acesta analizează retrospectiv prezentul printr-o introspecție lucidă asupra trecutului, subliniind că Îndrumătorul profesionist în conceperea acestui volum a fost istoria.

Volumul domnului Protopop, ca și în celelalte lucrări ale sale sondează în straturile cele mai sensibile ale culturii naționale făcând referiri la domnitorul de vrednică amintire, Neagoe Basarab și la învățăturile adresate fiului său Teodosie. În ambianța secolului XVI, ce dovedea că viziunea medievală românească asupra lumii nu era imună la influențele din Vest, evlaviosul domnitor îl îndeamnă pe fiul său să-l cinstească și să-l laude permanent pe Dumnezeu. Prin urmare, părintele Vasile Gafton reia aceeași idee, invitându-ne să urmăm învățătura cunoscutului domnitor prin aceste cuvinte memorabile: ,,Deoarece în pofida dorințelor unora sau ale altora, totul începe și se sfârșește cu Dumnezeu. Și Universul, și Lumea, și Istoria, și Omul. Totul. Acest fapt s-ar cuveni să nu fie uitat niciodată”.

Altă secțiune a volumului denumită Dimensiunea existențială a istoriei este o investigație filosofică asupra raportului dintre faptele istorice și timpul prezent. Prin recursul la operele lui Nicolae Iorga, Alexandru Boboc și Mircea Eliade, eruditul autor relevă complexitatea istoriei privită în totalitatea ei și a conștiinței istorice, fapt ce conduce invariabil la modelarea omului și a condiției sale. Ceea ce impresionează în text este mobilitatea bibliografică a părintelui Gafton, reflexii bine argumentate privind diversele aspecte ce alcătuiesc știința istoriei și apetitul său spre noi orizonturi culturale. 

Timp, Istorie și Memorie reliefează o altă construcție ideatică în care autorul excelează prin recursul la operele Fericitului Augustin. Așa cum rezultă din volum, Sfântul Augustin este o personalitate teologică, filosofică și istorică apropiată gândirii părintelui Protopop, Gafton Vasile și drag sufletului său. Textul este o simbioză fericită între cele trei elemente amintite anterior – timp, istorie și memorie, aspect ce-i facilitează discursul istoric coerent în integralitatea abordării sale științifice. 

Circumscris tematicii sale, autorul explorează alte repere spirituale privind relația dintre istorie, cultură și dorința omului de a-și căuta fericirea. Într-o ambianță favorabilă deschiderii spre noi orizonturi ale istoriografiei Annalelor, părintele Vasile Gafton se remarcă printre istoricii fascinați de abordarea explicită a căutării fericirii, a colaborării în spirit transdisciplinar,  fapte culturale care se realizează tot în cadrele istoriei. „Ajungem astfel să ne dăm seama că tot ceea ce facem noi oamenii, se desfășoară în cadrele istoriei. Deci și realizarea fericirii ar trebui să fie posibilă tot prin intermediul istoriei. Nu se poate altfel”.

Tema privind Istoria, ca exercițiu de supraviețuire în timp și dincolo de timp, este o investigație științifică ce vizează faptul că perspectiva istorică asupra lucrurilor și a realității reprezintă, în fond, un autentic exercițiu de supraviețuire. Cu finețea intelectuală ce-l caracterizează, autorul susține că viața se manifestă la cele două paliere ale sale: în timp și dincolo de timp. Având lecturi din autori consacrați precum, Lucian Blaga, Ioan-Aurel Pop, Alexandru Zub și A. D. Xenopol, domnul Protopop reușește să deceleze cu măiestrie evoluția umană din ambele registre existențiale.

Din cele prezentate anterior putem deduce că investigațiile istorice nu reprezintă în fapt decât un omagiu personal pe care îl aducem vieții prin simpla noastră supraviețuire. De asemenea, este de remarcat construcția frazală deosebită a părintelui Gafton, ce explicitează orice concept pornind de la general la particular, de la abstract la concret. Din perspectivă hermeneutică, noi considerăm că volumul distinsului autor reprezintă o artă a interpretării, așa cum afirma Friedrich Schleiermacher, care trebuie să conducă la comprehensiune.

O calitate deosebită a volumului o conferă densitatea explicațiilor, a trimiterilor bibliografice la notele de subsol a fiecărei pagini, ceea ce argumentează și mai mult profunzimea demersului științific al autorului. În acest cadru al analizei noastre se încadrează secțiunea volumului intitulată ,,Alegere”, Jertfă și Iertare. Holocaustul, ritual al „Arderii de Tot” și/sau instrument al extincției etnice, ce abundă în explicații etimologice ale diverselor concepte precum sacrificiu, nevoia de alegere, dar și a sacrificiului suprem – Jertfa Fiului Lui Dumnezeu. Astfel, ni se înfățișează semnificația Jertfei Fiului Lui Dumnezeu conform teologiei ortodoxe și consecințele asumării/neasumării cu caracter personal – colectiv a Jertfei Lui Hristos. 

În manieră personală este tratat și Holocaustul ca instrument de purificare etnică pornind de la cartea scrisă de Hitler, Mein Kampf. Vasile Gafton subliniază că Hitler încearcă să demonstreze că poporul german este cel ales, nu poporul evreu, iar Fűhrerul este Mesia acestuia. În viziunea liderului nazist, adevăratul creștinism nu este cel al spiritului pacifist, ci acela al lui Iisus care alungă pe negustorii evrei din Templu, deci o religie compatibilă cu național-socialismul. Așa s-a ajuns la degradarea societății și la purificarea etnică prin exterminarea evreilor.

Alt aspect important reliefat în volum îl reprezintă războiul din perspectivă morală. La fel ca și în precedentele secțiuni, autorul întreprinde o amplă discuție privind moralitatea războiului în perspectivă istoriografică-literară, din care am selectat dezbaterea propusă de Lev Tolstoi. Semnificativ în acest sens, Lev Tolstoi propune o paralelă imagologică între acțiunile imorale ale unui individ și cele ale unei țări. În această logică, el subliniază că în momentul în care un om ucide un semen este catalogat drept un ucigaș, dar un guvern sau o națiune este capabilă să ucidă mult mai mulți oameni, iar acțiunea sa este un act de noblețe.

Exegeza războiului continuă prin inserarea opiniilor lui Vladimir Soloviov, Ilie Bădescu, ajungând la operele lui Thomas Hobbes, Sun Tzu, Alexis Carrel și George Coșbuc. În concluzie, părintele protopop subliniază că umanitatea cunoaște atât războaiele de apărare și cucerire, cât și războaie spirituale, nevăzute, și cel mai cumplit război este cel cu sine însuși.

Interesante reflecții privind Revoluția din 1989 poartă amprenta dimensiunii sale spirituale-simbolice. Acest demers evidențiază conotațiile simbolice ale gesturilor și expresiile sufletești din repertoriul acțiunilor celor ieșiți să protesteze în stradă. Frustrările și nemulțumirile populației sunt analizate tot în maniera simbolicului, ca o spiritualitate ce a răbufnit violent, deoarece a fost prea mult înfrânată și strânsă în chingile opresive ale unui regim materialist utopic.

Ultima secțiune a cărții vizează un subiect extrem de actual spațiului uman: nevoia de modele și asumarea propriei misiuni, în cazul de față, modelul Reginei Maria. Documentat și erudit, domnul Protopop face o descriere pertinentă a personalității reginei Maria, afirmând că, deși botezată în religia protestantă, prin influența tatălui ei, în 1926, aceasta oferea un exemplu de asumare a spiritualității românilor, solicitând Taina Sfintei Spovedanii, primind Taina Botezului și acceptând convertirea la ortodoxie.

Cu spiritul său introspectiv și comprehensiv, părintele Gafton susține că anii suferinței au fost depășiți de Regina Maria pentru că a învățat să se roage, așa cum de altfel susținea și suverana. Cu vocea sa seniorială, părintele Gafton surprinde în fraze inspirate unele din problemele sufletului românesc de astăzi. ,,Constatarea dureroasă a vremurilor pe care le trăim este aceea că oamenii nu mai știu și nu mai vor să învețe să se roage. De fapt, oamenii nu mai vor să învețe nimic. Oamenii nu mai sunt asumați. Oamenii nu mai sunt responsabili. Oamenii nu mai sunt oameni. De ce? Deoarece nu mai știu de cine să asculte, pentru că nu mai vor să asculte. Nu mai văd modele, deși modele sunt. Pentru că aproape toți cei de care au ascultat i-au dezamăgit, oamenii nu mai vor să vadă. Această stare a lucrurilor generează existenței un fond dureros. Iar durerea, o știm de la Regina Maria, are un singur remediu, rugăciunea. De ce n-am asculta de ea, de Maria? De ce n-am urma exemplul ei?.

La finalul acestei prezentări de carte, am considerat că se impun câteva precizări:
Domnul Protopop, Gafton Vasile reprezintă paradigma intelectualului care îmbină în mod armonios teologia cu filosofia, istoria cu psihologia, și repune în discuție aspecte mai puțin dezbătute în istoria națională. Prin această lucrare, ca și prin celelalte, părintele Protopop dovedește încă o dată calități științifice deosebite, un talent narativ remarcabil și apetență în scrierea unor lucrări de istorie ecleziastică, dar și istorică, în egală măsură. 

Din ipostaza celui care a citit cartea, recomand cu multă plăcere lecturarea sa.
                                                                                                                                                          Prof. Din Petre