ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 20 Iun. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 20 Iun. 2018
Editor: Ion ISTRATE
Pamflet
”Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a fost bruscat și huiduit, miercuri, de către protestarii care se aflau în fața Palatului Parlamentului, acesta având nevoie de protecția jandarmilor prezenți la manifestare, pentru a traversa în siguranță parcul Izvor”, scrie Mediafax. Azi e joi, mâine e vineri. Va crește numărul protestatarilor, că, deh, sâmbătă și duminică nemulțumiții cosmici sunt liberi. Bacalbașa a fost dacă nu mă înșel președinte al Consiliului Județean Galați. Este un medic recunoscut și un scriitor foarte incisiv. Toate aceste afirmații le face un om care ar scoate PSD în afara legii, subsemnatul. Bacalbașa nu merită un asemenea tratament. Acești protestatari au primit busole politice defecte. Răul e în mintea lor de pe stradă, în caii verzi de pe pereții aerului. Și eu îmi doresc să-i văd răspunzând pentru faptele lor pe toți nemernicii din ultimii 28 de ani, de la Iliescu la Dragnea via serviciile autosecretizate. Nicolae Bacalbașa face parte din elita țării, e un om politic cu caracter, nu seamănă deloc cu de-alde Obran, Tăriceanu, Dragnea etc comp. Lunar, acest huiduit de prostimea mentosată, semnează câte un eseu în revista ”Dunărea de Jos”, o publicație care deja are un vad al ei, are cititori, are tot pentru că, din câte știu, a fost înființată de Bacalbașa. Nu toți acești protestatari sunt ciudați, unii dintre ei au o inocență creștină de invidiat. Ei cred în adevărul fabricat. Probabil că Bacalbașa urmează să devină lider în PSD, tocmai de-asta i se pregătește parastasul politic. Secu face sec când îți e lumea mai dragă. Mai dragnea.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Credeam ca in aceasta revista de cultura nu se face politica. Vad, insa, ca se incearca a fi amestecata in chestiuni politice personale. Nu cred ca este bine deloc.
Aceasta nu este politică! Un scriitor adevărat, în scrisul său, ia atitudine față de tendințele aiurite ale unor ,,grupuri asociați” să facă politică, neglijând doctrine și idealuri. Arta fără sens nu-și are rostul. A scrie doar de dragul scrisului, e păgubitor pentru noi trăitorii și pierdere de timp pentru autor.(unde unii ,,gustă textele” altora)
Felicitări domnule Marin Ifrim, spiritul eminescian îl descopăr în ceea ce scrieți!
Mulțumesc inclusiv dlui Iosub. Nu fac politică. Văd în clar cum istoria se repetă.Nu intru în polemici inutile, nu știu cine este domnul Iosub și nici nu pot înțelege de ce e atât de iritat. În naivitatea mea ludică, am presupus că scriu și pentru ”iosubi”. Vorba lui Petre Țuțea: ”Am făcut pușcărie pentru un popor de idioți”. Nu e niciun apropo la dl. Iosub și nici la potențialul meu/al nostru viitor. Nu înțeleg unde greșesc când spun ce gândesc, ce văd, ce simt, ce intuiesc. Cu alte cuvinte, dl. …Sub m-ar cenzura cu o plăcere erotică. N-ar fi pentru prima dată când am asemenea probleme. Tot am tăcut. Curând voi reveni cu un serial al cenzurii de după elicopteriada din decembrie 1989. Nu fac și desfac politică, prefer viața condimentată din Poiana lui Iocan. Sunt un cârcotaș dezinteresat pe care mulți vor să-l ascundă minții lor. Pariez pe ”Luceafăr” nu pe nopțile în care vârcolacii mă caută la cuvinte. Dinstinsului domn Io(și)sub o să-i răspund pe îndelete, cât de curând, pe hârtie, cum se zice ,cum stă treaba cu relația dintre cititor și scriitor.