Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Românii din diaspora găsesc în Biserică nu doar un colț de cer, ci și un petec de pământ românesc

Toamna, anotimpul melancoliei și al nostalgiei, anotimpul poeziilor rostite în șoaptă, al versurilor tulburătoare, toamna a sosit învăluită în mister iar noi privim fascinați spectacolul naturii ce defilează prin fața mașinii. Caldă și rece în același timp, mohorâtă, alteori însorită, câteodată tristă, toamna este momentul ideal pentru o călătorie prin lume. „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.” – Nichita Stănescu . Alături de Christa și Ionel Udrea, am plecat la drum odată cu înserarea, am împachetat în bagaje amintirile prețioase de la prima întâlnire cu frații români de la Nuremberg, și ne îndreptăm plini de speranță că vom trăi momente și clipe la fel de emoționante. Revăd pe ecranul imaginației chipul blând al Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim,  smerenia și evlavia din ochii maicii starețe Marina,  zâmbetele și lacrimile de bucurie ale celor ce ne-au primit cu multă prietenie. Am inițiat proiectul ,,Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului, nădejdea noastră” din dorința de a trăi ,, Bucuria de a dărui…bucurie ’’ și Dumnezeu ne-a răsplătit înzecit efortul și zbaterea. Cât de greu a fost, cum am reușit să ajungem în Austria , Germania, Spania, Suedia, cum am dormit uneori în microbuz, cum am mâncat pâine cu slană și ceapă, cum am fost întâmpinați și câte lacrimi am vărsat pe ascuns, doar Bunul Dumnezeu știe. Dorul de țară și de cei dragi te seacă la suflet uneori și singurul leac la kilometri distanță de casă este Domnul Dumnezeul nostru, Biserica și slujitorii ei. Așa am simțit și fiecare întâlnire cu frații din diaspora s-a realizat în Casa Domnului, în Biserică am rostit împreună o rugăciune, am înălțat împreună un imn de Slavă Domnului, alături de preoții sfintelor lăcașe, unele construite din temelie precum cele din Austria, unde preoții parohi, Ion Dura și Emanuel Nuțu au plantat o bucățică de Românie în inima Vienei, alte închiriate dar în care preoții parohi , Andrei Hoha în Suedia, Eugen Barz în Spania aduc liniște și pace în sufletele celor ce le trec pragul. La Nuremberg, din anul 2001, se află sediul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, amenajat în fosta biserică „Epifaniaskirche” (evanghelică), care a fost cumpărată împreună cu două clădiri, monumente istorice, unde se află și Centru Eparhial precum și Mânăstirea ,, Sf. Martiri Brâncoveni ’’, unde funcționează şcoala de pictură Sf. Luca . Biserica a fost mărită prin prelungirea altarului, a pronaosului şi ridicare unei cupole. Ea a fost pictată în tehnica fresco de pictorul Grigore Popescu (Bucureşti). În curtea bisericii a fost ridicată o sală de întruniri de 200 locuri.  Fiecare ediție a ,,Caravanei Iubirii fără frontiere, Maica Domnului, nădejdea noastră” ( au fost trei până acum ) , a fost o experiență și o lecție de neuitat. În primăvara anului 2024, chiar de, Izvorul Tămăduirii ’’ am pășit cu emoție în Biserica din Nuremberg iar după ce s-a finalizat slujba , Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim,  ne-a prezentat fraților români veniți în număr mare în zi de sărbătoare. A fost un moment înălțător ! Într-un interviu realizat de Stelian Gombos, Înaltpreasfinția Sa, sublinia …<< Fiecare om în această lume s-a născut într-un anumit loc, a fost marcat de o cultură de o tradiție, de o confesiune religioasă căreia îi aparține. Oriunde merge în lume duce cu el această zestre. La fel și noi românii ne ducem în Occident sau în altă parte, suntem totuși români plecați dintr-o țară, dintr-o Biserică, dintr-o cultură, dintr-o limbă. Ori, dacă le uităm sau nu vrem să ținem cont de acestea ne vom desfigura identitar. Nu putem fi europeni, occidentali, nu pot fi german decât în măsura în care sunt român pentru că asta e identitatea mea >>.  Pe drum spre casă am hotărât cu  Adriana Weimer și Carmen Tania Grigore să punem pe hârtie impresiile și trăirile acelor clipe de poveste. S-a alăturat demersului nostru și Christa Udrea iar la începutul lunii octombrie , 2024, cartea ,,Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului, nădejdea noastră”, a văzut lumina tiparului la Editura ,, Ecou Transilvănean ’’, a doamnei Nadia Farcaș. A rânduit Bunul Dumnezeu ca în toamna anului 2024, să revin în Germania și așa cum s-a scris, https://www.facebook.com/profile.php?id=100063536891681,  Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Vâlcea…<< În perioada 14-16 octombrie 2024, în Nürnberg, Germania, s-au desfășurat mai multe activități în cadrul proiectului ,,Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului, nădejdea noastră”. Luni, 14 octombrie 2024, la Parohia Sfântul ,,Mucenic Dimitrie”, cu sprijinul P.C. Pr. Teofil Herineanu, strănepotul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu al Clujului, doamna Zenovia Zamfir alături de doamna Christa Udrea, membre ale Ligii Scriitorilor ” Valeriu Anania ” Vâlcea au prezentat cartea ,,Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului, nădejdea noastră”, publicată împreună cu scriitoarele Adriana Weimer și Carmen Tania Grigore. În cadrul manifestării, doamna Zenovia Zamfir a transmis mesajul domnului conf. univ. dr. Remus Grigorescu, managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”, Vâlcea. Marți, 15 octombrie 2024, egumena, monahia Marina Muntean, stareța Mănăstiri „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Nürnberg, a însoțit delegația vâlceană la Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord . Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a rostit o binecuvântare și un cuvânt de învățătură, a felicitat autoarele cărții ,,Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului, nădejdea noastră”, în care se regăsește și o parte din istoria Mitropoliei, a transmis un mesaj de felicitare colectivului de salariați ai Bibliotecii și conducerii acesteia. Miercuri, 16 octombrie 2014, la sediul Centrului Cultural Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu“din Nürnberg, doamna Ionela Van Rees-Zota, fondatoarea centrului și a agenției de presă „Așii Români”, dar si a ziarului „Vocea ta” – singurul ziar lunar în limba română din Austria, Belgia, Elvetia, Germania, Franta, Olanda a primit o donație de carte din partea Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul ”, Vâlcea și volumele ’’Patriarhul Justinian Marina, fiul al Vâlcii Străbune’’, autori: Zenovia Zamfir, George Rotaru , dr. Alin Pavelescu și ,,Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului, nădejdea noastră”, autori Zenovia Zamfir, Christa Udrea, Adriana Weimer, Carmen Tania Grigore. Doamna Ionela Van Rees-Zota, a mulțumit domnului director și colectivului de salariații ai Bibliotecii Județene Vâlcea pentru darurile primite și a transmis un mesaj de felicitare pentru frumoasa activitate de promovare a culturii vâlcene >>. Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a oferit un interviu pentru Revista „Deisis”, în care a vorbit despre greutățile pastorației în diaspora. Întrebat fiind despre jertfa preoților din diaspora, Înaltpreasfinția Sa a spus că  << „misiunea în diaspora este, cu adevărat, o misiune apostolică”. „Ca și apostolii, noi toți slujitorii mitropoliei am pornit la misiune «fără toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani» (Luca 9, 3). La început, mitropolia n-a avut o biserică proprie sau un sediu episcopal, după cum nici parohiile nu aveau biserica lor sau case parohiale. Și nici salarii! Dar acest lucru s-a dovedit a fi o mare binecuvântare”. „Căci atunci când n-ai nimic, ai totul! Dumnezeu mișcă inima credincioșilor ca să-ți vină în ajutor, fie pentru plătirea chiriei bisericii, fie pentru înzestrarea ei cu obiectele de cult necesare sau chiar pentru a zidi sau cumpăra o biserică….” >>. Am plecat spre Olanda unde urma să mă întâlnesc cu Mariana Pârvu, o fostă colegă de liceu, cu inima împăcată că și de această dată am trăit clipe pline de iubire și de bucurie . Românii din diaspora continuă să rămână conectați cu patria-mamă, iar dorul de casă și legăturile familiale îi determină să vină cât mai des la Biserică, să-și aline sufletul, să-și găsească liniștea și pacea în Casa Domnului.

Zenovia Zamfir



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania