Umbra toamnei peste tot se risipeşte,
Aerul proaspăt,rece nu mă clinteşte,
Soarele urcă leneş prin pânza norilor,
Păsările se pierd în pâcla orizonturilor.

E anotimpul cu ochii lui galbeni şi mari
Ce respiră-ntotdeauna numai culori,
Împrăştie-n văzduhul străveziu arome,
Croncănitul cocorilor peste tot se aşterne.

Îi simt respiraţia-n frunzişul copacilor,
În leagănul cerului şi-n adâncul pământului,
Frunzele ţipă în aer,nu vor să moară,
Parfumul strugurilor copţi mă doboară.

O ploaie de mere coapte ce pe ramuri atârnă
Îmi farmecă ochiul,mintea îmi încântă,
Adierile de miresme din livezi
Rămân pe ramuri mereu ascunse,nu le vezi.

Visez cu ochii scâlciţi-n albastrul cerului
Că mă bucur de darurile pământului,
Şi sunt mândru că toate acestea rodesc
În frumuseţea pământului românesc.

Las toamnei spaţii largi pentru a exista
Fiindcă ea face parte din viaţa mea,
Şi-mi râd ochii căutători de frumuseţe
A locurilor minunate cu valenţe.

Strâng în pumni ţărâna din pământul roditor,
Aştept recolte mănoase-n anul viitor,
Căci timpul mă pândeşte cu ochi de sticlă
Şi mă tot mir cât de repede circulă.