Ceaiul s-a răcit în cană, iar motanul zgârie-n ușă.
Mângâi absent ceașca verde și te lași vrut așteptat.
Te îndemn să-l bei, iubite, te-aș certa de aș putea
Dar ești calm, nu simți puterea vremii ce s-a încheiat.

Râvna mi-am pus-o pe ștreang, m-am sacrificat iubirii,
apoi mișelesc contract, am rănit ce-am adorat.
N-am vrut să ucid, pecete, dar culmea, n-aș îndura
Un infern fără de tine, cel cu ochii de smarald.

Gândul morții mă-mpietrește, dar tu l-ai primit zâmbind,
ai sorbit nobil licoarea și-ai băut, parcă de sete…
Pedepsindu-te pe tine, m-am târât pe mine-n iad
Nu cu fapta, ci cu gândul; înecând în smoala rece
Un suflet nevinovat.

Mă întreb acum, amarnic, oare tu nu porți din vină?
Un înger ocrotitor n-ar fi pur, când ochii-i țipă
După-un diavol crud, flămând, care se arată-n cale
Cu intenții explicite, c-un târg într-o neagră vale.

Paradisul nu ți-e raiul, iar de iad nu te ferești
și-ai găsit îmbărbătare în brațe neomenești.
Miroseai a fum și frică, miroseai a disperare
Dar mă-ndrăgosteam de tine și simțeam îngrijorare.

Ce mi-ești tu, ce mi-e oricine? Adun suflete, fac târguri
Leg promisiuni îndată, apoi curm destine orbește.
Eu pofteam fără de chip, la iubire întâia oară,
N-o chemam drept amor fin, ci eu te credeam iscoadă.

Până am căzut. m-am frânt. Și-am vrut să te protejez.
„Alte târguri, în zadar, n-aș mai încheia, iubite
Doar pe tine să te am și sărutu-ți care minte.”
Astfel în genunchi m-am pus, cel cu sufletul răpus
Și-am uitat de nemurire când m-am coborât în mine.

Fir cu fir, apus de soare, m-am legat cu jind de tine.
Siguranță și-alinare; m-am trezit din nou stăpână
Într-un loc vegheat de lună și de păsări cântătoare,
Iar tu mă-așteptai mereu, promisiunea ce nu moare.

Ochii-ți vii, hipnotizanți, mă hrăneau, mă-ndestulau,
Iar în fața ta, cu totul, mă simțeam copil și slab.
Nimiceam artiști și regi, într-o joacă efemeră,
Dar pentru chipul tău palid, eram propria-ți marionetă.

Primăveri și ierni s-au scurs. Un secol urmat de altul
Ne pierdeam și ne găseam, în obsesie și delir.
Mi-am uitat slujba mea sacră, de-a fi cel mijlocitor
Între patimi și dorințe, lângă stelele ce mor.

Nisipul s-a scurs în lacrimi, timpul ne-a ajuns din urmă;
Schimbul încrestat în grabă azi e dat să se-mplinească.
Datoria crud mă arde, colții mi se-nfig în piele,
Iar Hades vrea ca să vin, dar eu nu merg fără tine.

Dar tu bea, nu te opri! Soarta vrea să se achite!
Veninul l-am pregătit din mâhnirea din trecut.
Târgul blestemat să fie și eu fiindcă l-am creat
Și tu, ființă infinită, fiindcă mi te-ai adresat.

Octombrie 2021