Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Schitul de pe Valea Grădiștea din Dealul Muierii

La poalele Dealul Muierii, sub cetatea dacică de la Grădiștea din Vâlcea, a apărut o bisericuță de lemn.


  • Părintele Sava, deși de profesie este medic, a avut chemare pentru slujirea lui Dumnezeu
  • Pe acest deal se ține de câțiva ani, de Sânziene, Festivalul Dealul Muierii, reluând legenda de unde îi vine numele.
  • Conform legendei, care cred că se trage după fapte reale din vremuri îndepărtate, femeile se retrăgeau în peșterile Muierii și Polovragi în timpul năvălirilor turcești. Odată nemaiputând sta ascunse, bărbații lor fiind la luptă, și nemaiavând provizii în peșteri, au decis să-i surprindă pe turci într-una din taberele din zonă. Astfel, spun unii, cu topoare, despletite, cu focuri au năvălit pe coama dealului dinspre Polovragi către Craiova. Lor li s-au alăturat și alte femei din localitățile de pe valea Oltețului și de dincolo de deal. Năvala lor i-a surprins pe turci care  îngroziți au luat-o la fugă. De atunci se numește Dealul Muierii.
  • Domnul Neluș Cobrescu, din Zătreni, ne-a povestit despre apariția acestei bisericuțe de lemn pe Valea Grădiștii și s-a oferit să ne ducă cu mașina de teren a dânsului. De fapt a folosit această mașină să ajungem, prin pădure, la cetatea dacică și pe coama Dealului Muierii care se întinde de la Polovragi până în ținuturile doljene.
  • Până aproape de noul schit am mers  pe un  drum asfaltat, cu rigole și podețe betonate, marcaje albe pe margine. Acest drum a fost realizat chiar dacă pe acel deal sunt doar câteva locuințe răzlețe. Cinste domnului primar al localității Grădiștea!
  • Când am ajuns la schit am simțit cum o energie pozitivă mă înconjoară. Este un loc minunat. Schitul, cu bisericuță în stil maramureșean, a fost ridicat de medicul  Bogdan Vintilă  care acum are numele de preot, Sava, de data aceasta și vindecător de suflete. Ca medic de urgență a profesat peste 40 de ani. Și-a început profesia de medic pe Valea Prahovei în Bușteni.
  • Părintele Sava ne mărturisește: Am făcut și teologia în timpul facultății de medicină.
  • Dânsul este de loc din Cișmigiu, București, unde a făcut liceul. Dar a copilărit la Piscoi, Gorj, aflat peste Dealul Muierii. Din destăinuirile sale am aflat că în tinerețe a făcut 15 ani de psihanaliză cu o nepoată a lui Ceaușescu, Nadia Bărbulescu. A dorit să devină psihoanalist, cum au făcut-o colegii săi, dar destinul i-a fost altul.
  • Venit în Râmnicu Vâlcea a avut un cabinet la episcopie ca medic de urgență, bineînțeles cu binecuvântare. Când cabinetul n-a mai fost și-a deschis unul particular la Budești unde îl are și în prezent.
  • Părintele Sava ne dezvăluie câteva din culisele vieții sale din tinerețe: 
  • Am trăit în feciorie de la 30 de ani, am trăit ca un călugăr în lume. Am făcut asta ca o jertfă pentru păcate, pentru neam. A fost o chemare pentru mine. Strămoșii mei sunt din neamul Părăușenilor care au venit din Ardeal prin 1700 aici în Grădiștea Vâlcei.
  • Prin anii 90 am simțit o chemare și treptat am început să ajung la tainele duhovnicești, am început să mă vindec și a venit la mine pacea și lumina. Astfel am ajuns să slujesc aici, să spovedesc și să împărtășesc, să vindec sufletele oamenilor, în paralel, prin profesia mea, să-i vindec și trupește.
  • Am simțit nevoia să mă retrag în sihăstrie, ca un pustnic. Ceva m-a adus în acest loc. Aveam nevoie de un hectar de pământ să ridic această bisericuță și anexele care vor urma. Trei localnici au donat acest loc. Aici am luat binecuvântare de la Înaltul Varsanufie, de la Arhiepiscopia Râmnicului. În 2022 a venit Înaltul și a pus piatra de temelie. Biserica a primit hramul Sfântul Cuvios Athanasie Athonitul. El a creat  comunitatea monahală ortodoxă de pe Muntele Atos. 
  • Am simțit să mă retrag la marginea satului pentru că acesta este spiritul nostru carpatin, avem un duh carpatin. Noi nu avem sihaștri ca la Sfântul Munte Atos pentru că la noi preoții daci s-au creștinat și au ajuns pustnici. Sihastrul are o trăire interioară. Noi carpatinii avem un alt specific, ajungem la Hristos prin această ieșire în afară, sunt niște taine.
  • Părintele Sava are dreptate pentru că noi românii suntem altfel de ortodocși, avem ceva specific pentru că noi am preluat câte ceva și din religia zamolxiană, pentru că dacii au fost monoteiști. Ei, în credința lor, își jertfeau copiii.
  • În acest loc nu era nimic, doar pământ arabil. Am sfințit locul și am ridicat biserica. Dar și Dumnezeu a făcut lumea tot din nimic. La început am fost singur. Acum suntem doi călugări.
  • Aș concluziona, după vizitarea a numeroase biserici de lemn din Maramureș, că acestea parcă au mai multă încărcătură energetică în comparație cu acelea care seamănă cu niște „palate”, care denotă opulență. Într-o bisericuță mai puțin aglomerată simți o intimitate cu tine însuți, dar și o comuniune cu Divinitatea. La mănăstirile grandioase este un aflux mare de oameni, fiecare cu energiile lor, mulți cu încărcătură negativă datorită și erei tumultoase și globaliste în care trăim. Tot mai mult cu cât societatea evoluează în anumite direcții, în altele involuează.
  • Omenirea în general a fost cuprinsă, metaforic,  de o „rinocerizare”, adică oamenii să-și pună un „corn” în frunte și să se „împungă” unii pe alții, acest fenomen este manifestat prin ură, invidie, dușmănie.
  • Părintele Sava ne-a invitat să pătrundem în bisericuța frumos împodobită cu icoane, asemenea și altarul.
  • La plecare ne-a miruit și binecuvântat.
  • Domnul Neluș ne-a purtat cu mașina pe locul unde se pare că ar fi existat cetatea dacică și locul unde are loc Festivalul Dealul Muierii.
  • A fost o după amiază cu o mini excursie binevenită prin care am aflat lucruri noi despre zona Grădiștea și ne-am întors cu liniște sufletească și cu o încărcătură energetică pozitivă.
  • La vară sperăm să fim prezenți la Festivalul Dealul Muierii!
  • Cristina Nălbitoru – membru LSR și UZPR


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania