IUBITO, aş fi vrut să-mi cunoşti mama ca să ştii că aluatul e bun şi viaţa prea scurtă
aş fi vrut să vezi bruneta cu ochi albastri încărunţind cum am văzut eu şi cum am simţit scurgerea lumii
şi cum m-am mâniat pe Dumnezeu şi cum m-am certat cu El pentru mama
şi cum am pierdut aş fi vrut să vezi, Iubito, şi cum mi-am plâns singur de milă
pentru că-ntr-o lume creştină, Iubito, pe nimeni nu interesează de nimeni
preoţii au vile maşini şi burţi nejustificat de mari într-o lume săracă
iar Isus de-ar veni ar face infarct la intrarea-n catedrala-n care EL e doar pretext de-mbogăţire şi spălat bani.

(Să ştii că atunci când mă podidesc greutăţile mi-e dor de umărul firav al mamei pe care-mi odihneam neliniştea vieţuirii!)

Din tinda bisericuţei Dumnezeu îmi făcea cu mâna şi tu nu vedeai
prieteni buni şi amici laolaltă adunau lumea-ntr-un pumnal de cuvinte –
nu vreau să ştii, nu vreau să ştii convenienţele sociale, Iubito! –
cândva la aceeaşi bisericuţă bătrâni şi gârbovi la clubul din parc o să-ţi spun că-n duminica aia riscam să te pun înaintea lui Dumnezeu
vom juca table şi şah vom retrăi amintiri separate pentru că cele comune sunt puţine din cauza ta.

(La bisericuţa din colt când s-a citit Evanghelia a trecut o pasăre nouă prin inima mea!)

Cred că niciodată nu vei afla că fericirea vine din lucrurile marunte şi că Dumnezeu se ascunde-n cei flamânzi şi goi!
Cred că niciodată n-o să ştii că sufletul nu e de dat la mezat şi nici viaţa la schimb!
Cred că niciodată n-o să ştii că, dacă noaptea lasă locul zilei ea stă mereu la pândă să-şi reia locul!
Și mai cred că tu nu crezi că ai văzut OMUL!
Și mai ştiu că, dacă ţi-ai fi oglindit măcar odată sufletul în ochii mamei ai fi fost mai frumoasă decât eşti!