Jan TRISTEA

totul e scump

se scumpesc ochii
și pleoapele
și genele
se mișcă frunza florii de nufăr
se sparge zidul
se adună luna
se adună și razele de soare
se mișcă frunzele de nufăr
se rupe stânca de ghețari
se adună toate
în speranță
umilă și plăcută trăire
de fiară nestăpânită
fără de nădejde
cândva

visele dispar sub muntele de gheață
aisbergul plânge întruna
lacrimile sale îmi cad în brațe
și aprind văpaia
topind ghețarul și luna

vârtosul se îngroașă
mai mult ca altădată
inima bate în tururi
cu vuiet de cascadă
e un urlet în tornadă
de lup înfometat
și sătul de așteptat

se scumpesc ochii, și pleoapele, și genele,
se mișcă frunza florii de nufăr, se sparge zidul de gheață,
se adună luna și razele de soare, se rupe stânca de ghețari
și toate se adună în speranță, iar