republicare: rev. și ad.

Un tăvălug se rostogolește peste viii noștri morți
și peste ale noastre rădăcini adânci apasă cu îndârjiri
mulțimi de false și nerușinate învrăjbiri,
pentru o amestecare înspre o păgână nivelare.
Pare o fatalitate a morții viilor noștri,
izgonindu-le locul cuvenit printre aștri
din cerul olimpic cu torți.

La rădăcinile noastre,  scurmă cu întinare
șobolani, cârtițe, cucoane-chiftirițe
și alte Grillotalpe vulgaris.
Vai de-ai noștri, pubescenții politicieni,
niște păstăi erecte cu pețiol subțire,
licențiați, doar, în manuscris.

Nație, trezește-te!
și ieși din incongruenta catereză.
Încearcă, alungă-ți calul troian
și dăltuiește coasta falsei amoreze.
Acum, trezește-te!
Cât mai poți plânge prin crânguri
și cât prin munți apă curată mai curge
pentru a-ți hrăni propriile rădăcini
și cât ramul îți mai scurtează orizontul,
cât via pe dealuri, în rânduri, mai așează struguri.

Trezește-te!
cât, încă, îți mai sunt prieteni
codrul, râul, ramul,
vrednicii moșteni.

Hai, Nație!
trezește-te și învață ca să mori.
Trezește-te și-nvață taina divinei învieri
pentru a te naște de două ori
la ceasul potrivit, cu-nalte oficieri.